Here are some of my articles published in the DOG MAGAZIN and CAINELE MEU. Sorry, no english translation.
(materialele de mai jos sunt in forma bruta, asa cum au fost trimise catre editor)
ORIGINEA ŞI VÂRSTA GENETICĂ A CÂINELUI
2001 – Dr. Cristian Vântu
1.CONTROVERSE ŞI CERTITUDINI
O veche şi controverstă problemă a biologilor, paleontologilor, geneticienilor şi a crescătorilor a fost originea câinelui. Teorii ştiinţific susţinute şi legende populare referitoare la descendenţa câinelui, au apărut şi uneori surprinzător încă mai apar în diverse publicaţii.
Darwin, Lorenz, Linne, Wayne cât şi alţi savanţi de renume au avansat tot atâtea teorii în acest sens. Din punct de vedere al plauzibilităţii lor în ziua de astăzi aceste teorii se împart în două categorii distincte:
- teorii infirmate ce pot avea doar o valoare istorică:
- 1. teoria descendenţei din vulpe
- 2. teoria descendeţei din şacal (Darwin, Linne)
- 3. teoria descendenţei din hienă
- 4. teoria descendenţei multiple – ce susţine originea diferită a diverselor rase de câini pe baza diferenţelor morfologice existente între acestea, ignorând diversitatea acestei specii.
- teorii ştiinţific susţinute în prezent
- 1. teoria descendenţei din lup (Lorenz, Wayne)
- 2. teoria descendenţei din câinele sălbatic dispărut pe parcurs – legată oarecum de teoria descendenţei din lup
1.1 “Câinele sălbatic” sau “Lupul domestic” ?
Cele două teorii dezbătute în prezent sunt în fapt subiectul aceloraşi cercetări. Ambele au ca punct de plecare Lupul (canis lupus) iar din punctul de vedere al geneticienilor ce studiază această problemă este mai puţin important felul în care susţinătorii celei de-a doua teorii doresc să numească primii lupi domesticiţi: ” câini sălbatici ” sau ” lupi domestici “. Este o problemă interpretabilă felul în care considerăm sau numim primele exemplare domesticite, ele erau cu siguranţă diferite faţă de actualul câine dar şi faţă de lupul sălbatic aşa cum oamenii ce au avut primele contacte cu acest animal sunt diferiţi faţă de noi, asta neînsemnând că strămoşii noştri ar fi aparţinut unei alte specii. Este evident că acest “câine sălbatic” a dispărut aşa cum şi omul de acum 14.000 ani (data probabila a domesticirii câinelui, după cercetările paleontologice) a dispărut evoluând în cea ce suntem noi astăzi. Problema constă doar în felul în care dorim să vedem aceste lucruri, iar aici este potrivit a o cita pe Sylvia Johnson: “Lupul este de fapt un câine sălbatic, membru al familiei Canidae” .
Vom vedea mai jos că între lupul sălbatic, câinele domestic şi câinii resălbăticiţi (Dingo, rasele Paria ) nu există semnificative diferenţe genetice. În concluzie, domesticirea sau resălbăticirea acestui animal a fost şi încă mai este un efect al intervenţiei omului aşa cum diversele rase sunt rezultatul intervenţiei acestuia.
1.2 “CANIS FAMILIARIS” a murit !
Este important să cunoaştem faptul că descendenţa din lup nu mai este obiect de dispută între diversele cercuri stiinţifice. S-a ajuns chiar mai departe decât a considera câinele un simplu descendent al lupului. Prin studii genetice s-au adus dovezi certe ce au condus la reconsiderarea taxonomică a lui “Canis Familaris”, astfel din 1993, Smitsonian Institute şi American Society of Mammalogists au reclasificat câinele ca subspecie a lupului. Astfel câinele nostru a primit după mulţi ani de controverse recunoaşterea originii sale nobile, fiind numit ” Canis Lupus Familiaris”.
2 CANIS LUPUS FAMILIARIS ŞI VÂRSTA LUI GENETICĂ
2.1. ADN n şi ADN mt
ADN-ul nuclear (ADNn) la care ne referim de cele mai multe ori când vorbim despre ereditate nu este singurul ADN din celulă. Pe lângă acesta mai există şi ADN-ul mitocondrial (ADNmt) distinct şi separat de primul, localizat în Mitocondrie. Spre deosebire de ADNn, cel mitocondrial are funcţii strict regulatorii, având un rol infim în codarea caracteristicilor morfologice motiv pentru care nu prezintă un interes în selecţia şi îmbunătăţirea efectivelor de câini. Cu toate acestea ADNmt este considerat un adevărat “ceas molecular” şi un important indiciu în stabilirea originii şi interrelaţiilor dintre diferitele specii.
Caracteristica importantă a ADNmt este acea că se transmite numai pe linie maternă. Puii rezultaţi deşi vor avea ADNn atât de la mamă cât şi de la tată în proporţii egale, ADNmt va fi 100% matern.
În studiul populaţiilor ADNmt este mai frecvent utilizat faţă de ADNn, primul având calitatea de a nu se recombina cu alt ADN aşa cum se întâmplă cu ADNn.
Dintre presupuşii strămoşi ai câinelui mai rămân astăzi în discuţie doar cei ce posedă un numă egal de cromozomi (78) cu câinele. Aceştia sunt: lupul, şi şacalul. Pornind de aici diverse studii genetice au exclus şacalul şi chiar anumite tipuri de lupi cum ar fi Lupul de prerie ca posibili strămoşi direcţi ai câinelui.
2.2. Cofirmare genetică a descendenţei din lup
Robert Wayne, cel ce a confirmat originea câinelui şi a stabilit o dată aproximativă (încă mult contestată) a apariţiei lui ca subspecie a lupului a luat în studiu câini din 67 de rase diferite, lupi reprezentând 27 de populaţii din Asia, Europa şi America de Nord, Lupi de Prerie (Canis Latrans), şi şacali din specii diferite ( Canis Aureus, Canis Mesomelas, Canis Simensis). Din studiu a reieşit o diferenţă de 0,2% între secvenţele de ADNmt lup-câine, considerată infimă în comparaţie cu diferenţa de 4% existentă între secvenţele de ADNmt lup-lup de prerie (acesta fiind considerat canida sălbatică cea mai înrudită cu lupul până la confirmarea câinelui ca subspecie a acestuia). În acest studiu s-au găsit 27 de haplotipuri diferite la lupii luaţi în studiu, ce diferă între ele în medie cu 5 substituţii, cu un maxim de10 substituţii. La câini s-au găsit 26 de haplotipuri diferite. Aceste diferă cu o medie cu 5 substituţii şi cu un maxim de 12 între ele. S-au găsit haplotipuri diferite în cadrul aceloraşi rase ( la Golden Retriever, din 6 câini luaţi în studiu s-au găsit 4 haplotipuri diferite) Este interesant faptul că haplotipul canin D6 este identic cu haplotipul W6 găsit la lupii din vestul Rusiei şi din România, iar haplotipul D8 găsit la Elkhound este foarte apropiat de haplotipurile W4 şi W5 constatate la lupi din Italia, Franţa, Grecia şi România ceea ce sugerează încrucişări recente între lup şi câine.
În timp ce nici un câine nu diferă faţă de lup cu mai mult de 12 substituţii (acelaşi număr maxim de substituţii fiind constatat şi între diversele haplotipuri găsite la câinii studiaţi ! – vezi mai sus) lupul diferă faţă de şacal sau faţă de lupul de prerie cu minimum 20 de substituţii şi 2 inserţi. ADNmt, fiind exclusiv matern ar fi putut evidenţia eventuale încrucişări cu şacalul, această posibilitate a fost însă exclusă în urma acestui studiu.
Avem deci dovada clară a originii câinelui chiar dacă încrucişări ulterioare “momentului” stabilit ca fiind punctul zero al acestuia au fost constatate. Acestea nu fac decât să întărească teoria conform căreia câinele este cel puţin o subspecie a lui Canis Lupus.
Aşa cum am arătat mai înainte, ştiinţa nu mai lasă loc interpretărilor, iar legat de vechile controverse pe marginea acestui subiect este memorabilă fraza lui Monty Sloan de la Wolf Park, care spunea:”În această dispută nu există alb sau negru, există doar nuanţe de gri Aguti”
2.3. Vârsta lui Canis Lupus Familiaris
Încheiată fiind disputa origini, au început controversele pe marginea acestui nou subiect: vârsta câinelui. Spre deosebire de prima dispută, în acest caz opinia paleontologilor nu a fost contrazisă de nimeni până ce în urma aceloraşi studii genetice ce au demonstrat indubitabil originea câinelui, R.Wayne avansează o cifră ce stârneşte o nouă dispută: peste 135.000 de ani.
Paleontologii vorbesc despre un câine “tânăr” ce nu ar avea mai mult de 14.000 ani , acesta fiind timpul scurs de la domesticirea lui „Fido”, fiind în total dezacord cu vârsta atribuită de Wayne. Cea ce este interesant este că deşi “ceasul genetic” este considerat irelevant de către opozanţii noii teorii, acesta se demonstrează a fi perfect funcţional în cazul Lupului de Stepă, unde vârsta genetică corespunde exact cu cea paleontologică: 1 milion de ani. Paleontologii ce se opun teoriei lui Wayne susţin că nu s-au găsit dovezi ale existenţei câinelui, mai vechi de 14.000 ani. În acelaşi timp aceştia au găsit schelete de hominizi alături de schelete de lup aparţinând Pleistocenului mijlociu, deci cu o vechime de 400.000 de ani.
Acestă nouă problemă îşi are rezolvarea în felul în care strămoşul câinelui modern este conceput. Diferenţe scheletale semnificative între lup şi câine nu pot fi imaginate atât timp cât s-a convenit asupra originii câinelui şi asupra reclasificării sale ca subspecie a lupului. Este evident faptul că scheletele acelor lupi aflate lângă scheletele hominizilor nu pot oferi dovada stări domestice sau de sălbăticie în care se aflau acele animale, iar altă diferenţă este puţin probabil să fi fost la acea vreme între câine şi lup. Diferenţele scheletale între câine şi lup sau mai exact între câinele mai vechi de 14.000 de ani şi cel considerat ca fiind punct de plecare pentru paleontologi nu se datorează faptului că aceştia au fost sau nu domesticiţi înainte de acest moment ci mai degrabă se leagă de schimbările intervenite în modul de viaţă a populaţiei de acum aproximativ 10.000 – 14.000 de ani, atunci când s-a făcut trecerea de la tipul nomad-vânător la cel sedentar-agricultor. Este foarte probabil ca aceşti lupi domesticiţi să fi suferit schimbări morfologice odată cu schimbarea modului de viaţă a stăpânilor lor acesta fiind motivul pentru care dovezi fosile ale existenţei lor nu se găsesc mai departe de 14.000 de ani în urmă.
NOŢIUNI ELEMENTARE DE GENETICĂ
Se vehiculează tot mai des şi de multe ori nepotrivit termeni ca: genă, cromozom, ADN, fenotip, etc. Toate aceste “cuvinte” sunt specifice geneticii iar includerea lor în vocabularul nostru chinologic fără a avea nici cele mai elementare noţiuni de genetică este penibilă dacă nu chiar periculoasă. Imi permit sa dau ca exemplu fără a nominaliza, un recunoscut chinolog italian care îşi colora discursul cu termeni din genetică dar confunda genele cu ovulele.
Este evident că nu toţi crescătorii au timpul şi disponibilitatea să studieze tratate de genetică, dar câteva noţiuni pot fi explicate, cu condiţia ca acestea să fie descărcate cât este posibil de formulări ştiinţifice pretenţioase. Specialiştilor le cer scuze pentru îndrăzneala de a renunţa la o abordarea universitară în favoarea unei prezentări mai accesibile .
CODAREA INFORMAŢIEI GENETICE
Câinele ca orice organism viu este format dintr-o multitudine de celule care sunt adaptate ca formă şi ca funcţie la rolul ţesutului din care fac parte. Cu toate acestea, indiferent de felul ţesutului de unde provine o anumită celulă, nucleul ei are factorii ereditari ce codifică structura organismului întreg. În concluzie în nucleul unei celule din mucoasa bucală vom găsi şi informaţia genetică necesară sintezei aminoacizilor ce formează proteinele din ţesutul osos sau nervos.
În nucleu informaţia genetică este codată prin succesiunea unor perechi de nucleotide. Aceste substanţe numite “nucleotide” sunt: Adenină, Timină, Citozină şi Guanină, notate mai simplu A,T,C,G. Ele formează perechi două căte două, dar numai A cu T şi C cu G. Perechile se succed într-o ordine formând macromolecula de ADN şi în final cromozomul. Deci felul aminoacidului sintetizat, a proteinei pe care aceştia o formează la rândul lor, a ţesutului, culoarea părului cât şi orice al caracter depinde de felul în care aceste perechi de nucleotide se succed în înlănţuirea lor din cadrul macromoleculei de ADN.
fig. 1 – molec. ADN, succesiunea perechilor de nucleotide, codon,
Succesiunea a trei nucleotide ce codifică sinteza unui anumit aminoacid se numeşte CODON. Spre exemplu codonul CGG ( citozină, guanină, guanină ) va determina întotdeauna sinteza aminoacidului numit Arginină. Acest cod genetic este universal şi aceasta pentru că un anumit aminoacid este codificat de acelaşi sau aceeaşi codoni indiferent dacă este vorba de o bacterie sau de un mamifer.
CROMOZOMUL ŞI GENA
D.p.d.v. structural cromozomii sunt formaţi dintr-o moleculă de ADN condensată, sunt deci un mod de organizare a materialului genetic şi substratul material al “factorului ereditar” al lui Mendel, al genelor. Gena este un termen generic dat unei succesiuni de nucleotide din macromolecula de ADN care codează un anumit carcater , deci a unei părţi dintr-un cromozom. Mărimea genelor este foarte variată şi depinde de mărimea secvenţei de nucleotide (de numărul acestora) care codează carcaterul atribuit. Locul pe care îl ocupă o genă într-un cromozom se numeşte “locus”.
Numărul cromozomilor la câine este de 78, mai precis 39 de perechi de cromozomi, căci fiecare cromozom are un altul omolog. Prin asta se înţelege că pe fiecare cromozom omolog se va afla un locus pentru gena ce codifică acelaşi caracter, vor exista deci două gene omoloage una de provenienţă materna iar alta de provenienţă paternă. De exemplu vom avea pe doi cromozomi omologi locusuri pentru gena ce determină lungimea părului. Cele două locusuri pot fi ocupate de o genă ce determină păr lung , respectiv de una pentru păr scurt, pot să determine ambele păr lung sau ambele păr scurt, dar indiferent dacă ele sunt identice sunt antagoniste prin felul în care se manifestă, vor fi omoloage, căci codează acelaşi caracter: lungimea părului.
Fig 2. – cromozomi omologi, gene omoloage, homozigot, heterozigot.
In cazul unui singur locus aceste gene omoloage pot fi:
- identice (pentru exemplul de mai sus: vor determina ambele păr lung), caz în care individul este homozigot pentru acel caracter. (în exemplul nostru gena pentru păr lung este recesivă , deci individul se va numi: homozigot recesiv, pentru acest caracter)
- diferite, aflându-se într-o relaţie de dominanţă – recesivitate ( pentru exemplul de mai sus: gena pentru păr scurt va fi dominantă faţă de omoloaga ei pentru păr scurt) În acest caz individul este heterozigot pentru acel caracter.
Gena ancestrală (primară) pentru un anumit carcater prin mutaţii poate suferi modificări, formându-se astfel alele mutante. Şirul de alele ale unei gene ancestrale care se pot afla pe acelaşi locus, deci codifică acelaşi caracter poate fi foarte mare în cadrul unei populaţii. Aceste şiruri de alele poartă numele genei originale, de exemplu şirul de alele Aguti, notat cu “A” cuprinde o serie de 5 alele mutante fiecare responsabilă fiind pentru o anumită pigmentaţie a părului. Deşi în cazul populaţiei pot exista mai multe alele pentru acelaşi locus ( exemplu pentru carcaterul culoare: pot fi gene ce determină culoarea aguti, negru, galben, negru cu pete de foc, înşeuat), un individ nu poate avea decât 2 din aceste alele, în diferite combinaţii. În cazul heterozigoţilor, gena dominantă va suprima acţiunea genei recesive (exemplu: gena dominantă pentru negru va suprima acţiunea celei pentru galben ) caracterul codat de către aceasta nemanifestându-se fenotipic, deci nu va avea posibilitatea să se exprime “la vedere”. Gena recesivă are însă posibilitatea de a se transmite prin gameţi (spermatozoizi şi ovule) urmaşilor şi de a-şi manifeste acţiunea în cazul în care nu va întâlni o altă genă dominantă pentru locusul respectiv, în cazul de homozigoţie sau în cazul în care gena omoloagă întâlnită va fi una recesivă chiar şi faţă de aceasta.
Se consideră că iniţial în cadrul unei populaţii exista o singură genă “ancestrală” pentru un anumit carcater, fără să aibă alele. În timp aceste gene au suferit mutaţii ca expresie a adaptării, rezultând genele alele ce codifică în mod diferit caracterul respectiv. În cadrul sirului de alele Aguti, se consideră că iniţial a fost culoarea Aguti care prin mutaţii s-a transformat în gena pentru negru, galben, etc. Ordinea cronologică a mutaţiilor este şi ordinea dominanţei în cadrul şirului de alele, astfel Aguti va fi dominant asupra negrului care la rândul lui va fi dominant asupra galbenului.
Vom vedea intr-un articol viitor felul în care se transmit caracterele la urmaşi şi fenomenele care intervin în transmiterea informaţiei genetice.
NOŢIUNI ELEMENTARE DE GENETICĂ 2
Dr. Cristian Vântu – arbitru chinolog internaţional
În numărul 5, din aprilie 2002 am început această serie de articole explicând codarea informaţiei genetice, conceptul de genă şi descriind structura cromozomului. Am vorbit atunci despre gene omoloage , despre alele, urmând ca acum să vedem care sunt fenomenele genetice ce inflenţează transmiterea caracterelor ereditare.
MODIFICĂRI ALE NUMĂRULUI DE CROMOZOMI
ANEUPLOIDIA – este situaţia în care în nucleul somatic diploid (2n) se constată lipsa sau prezenţa în plus a unor cromozomi. Această situaţie se datorează nondisjuncţiei sau nesegregării uneia sau a mai multor perechi de cromozomi în timpul diviziunii, determinând următoarele cazuri:
- NULISOMIE (2n – 2), atunci când lipseşte o pereche de cromozomi omologi
- MONOSOMIE (2n – 1), când lipseşte un singur cromozom dintr-o pereche de cromozomi omologi.
- TRISOMIA (2n + 1), situaţie în care în loc de o pereche de cromozomi omologi vor fi 3 cromozomi.
- TETRASOMIA (2n +2), atunci când o pereche de cromozomi omologi va fi dublată de una identică
EUPLOIDIA – este situaţia în care modificarea numărului de cromozomi se face prin lipsa sau adăugarea de seturi complete de cromozomi. Aceste pot fi următoarele:
- HAPLOIDIE – (n), atunci când în loc de un număr normal diploid (2n) în nucleu se găseşte doar un singur set de cromozomi , fără setul omolog.
- TRIPLOIDIE, TETRAPLOIDIE, ETC. – (3n, 4n, etc.), este situaţia în care apar trei, patru sau mai multe seturi complete de cromozomi.
Indivizi nulisomici sau monosomici sunt foarte rar întâlniţi. Lipsa unei perechi sau chiar şi a unui cromozom omolog duce în general la moartea animalului. În celelalte tipuri de aberaţii cromozomiale în funcţie de perechea sau perechile de cromozomi afactate se produc sindroame grave mai mult sau mai puţin compatibile cu viaţa.
MODIFICĂRI DE STRUCTURĂ A CROMOZOMILOR
Sub acţiunea unor anumiţi factori (radiaţi, medicamente,etc.) şi cu precădere în aşa numitele “locusuri fragile” cromozomii pot suferi aberaţii de structură al căror efect este legat de importanţa proceselor codate la nivelul genelor din segmentul afectat . Cele mai frecvente cazuri de aberaţii cromozomiale sunt:
DELEŢIA – constă în pierdera definitivă a unui segment de cromozom de pe un singur cromozom omolog (deleţie heterozigotă) sau de pe ambi cromozomi omologi (deleţie homozigotă).
DUPLICAŢIA – este o aberaţie în care un segment de cromozom se ataşează de cromozomul omolog sau se produce doar repetarea unui segment fără ca aceasta să fie rupt de pe alt cromozom.
TRANSLOCAŢIA – este fenomenul în care un segment rupt de pe un cromozom se ataşează unui cromozom neomolog.
INVERSIA – este acea situaţie în care un segment cromozomial se află în poziţie inversă pe acelaşi cromozom.
Dacă în cazul deleţiei este vorba despre o pierdere de material genetic iar de cele mai multe ori aceasta duce la moartea individului, in cazul ultimelor trei aberaţii celula are tot materialul genetic, care este însă aranjat diferit. Din acest motiv anumite gene translocate, duplicate sau inversate işi pot schimba efectul, exprimându-se fenotipic cu totul diferit.
INTERACŢIUNI ALELICE
Interacţiunea dintre cele două alele de pe cromozomii omologi se manifestă doar în cazul heterozigoţilor pentru acel locus. Relaţia dintre cele două gene alele este una de dominanţă, cel mai frecvent alela mutantă fiind recesivă faţă de cea ancestrală. ( O genă mutantă pentru un anumit caracter nu trebuie considerată neapărat ca fiind „rea”, ci mai degrabă ca fiind un rezultat al evoluţiei. Spre exemplu toate culorile robei în afară de cea lupie sunt determinate de gene mutante ale acestei ancestrale gene Aguti – lupiu )
Gena care are efect mai puternic şi care se va manifesta fenotipic se va numi “genă dominantă” iar cea al cărei efect a fost anulat se va numi “genă recesivă”.
Alelele dominante se notează întotdeauna cu majuscule, în timp ce alelele recesive se notează cu caractere mici în cazul în care se află sub formă de homozigot ( “bb” , exprimă fenotipic culoarea maro) sau cu o simplă linie în cazul în care urmează unei alele dominante, situaţie în care prezenţa alelei recesive nu are efect asupra culorii determinate fenotipic de alela dominantă. Astfel, în cazul unui şir de mai multe alele este indiferent care dintre alelele recesive se află alături de gena dominantă,
exemplu: “As -” pentru culoarea neagră unde “-” poate fi gena “Ay” sau “at”, fără a influenţa fenotipic culoarea, având însă posibilitatea de a se transmite la urmaşi prin gameţi. Genele recesive se manifesta fenotipic doar in caz de homozigot, de exemplu “at at”, caz în care culoarea va fi negru cu pete de foc.
Cu toate că marea majoritate a caracterelor urmărite de către crescători sunt controlate de acest tip de DOMINANŢA COMPLETĂ, există şi alte tipuri de interacţiuni alelice mai puţin „dualiste” şi mai greu de urmărit ca exprimare fenotipică.
DOMINANŢA INCOMPLETĂ (semidominanţa) – este un fenomen rar intalnit la caini si spre deosebire de relatia de dominanta completa cand Homozigotul dominant si Heterozigotul sunt fenotipic identici iar gena recesiva se manifesta fenotipic doar in cazul Homozigotului recesiv, in acest caz Homozigotul dominant si Heterozigotul sunt fenotipic diferiti iar Homozigotul recesiv nu se manifesta in nici un fel d.p.d.v. fenotipic.
exemplu: cazul genei “Merle” = mierla (Tudus Merula) frecventa la Ciobanescul Scotian si la Welsh Corgi. La aceasta pereche de alele in cazul Homozigotului dominant (MM) culoarea părului va fi complet alba iar ochii pigmentati in albastru ( de obicei acesti pui sunt surzi, orbi si in cele mai multe cazuri ei nu sunt viabili). Homozigotul recesiv (mm) nu se va manifesta fenotipic (culoare va fi de ex. bicolor) iar in cazul Heterozigotului (Mm) dominanta genei M va fi incompleta, astfel in culoarea de baza care poate sa aiba o tentă albastră se vor observa zone tărcate. Culoarea alba nu va avea o extindere totala (ca si in cazul homozigotului dominant MM) ci pe fondul ei sau pe fond albastru vor apărea pete negre.
Există şi alte tipuri de dominanţă mult mai puţin importante ca frecvenţă şi efecte. Aceste ar fi: Dominanţa condiţionată – când genotipul heterozigot determină în unele condiţii fenotipul dat de o alelă iar alteori fenotipul dat de cealaltă.. Dominanţa întârziată – defineşte acea situaţie în care dominanţa unei alele se manifestă fenotipic mai târziu pe parcursul vieţii.
Un tip particular de dominanţă este ” Pseudodominanţa” ce apare ca rezultat al unor anomalii de structura a cromozomilor, cum este deleţia. În acest caz prin pierderea segmentului cromozomial ce conţine alela dominantă, efectul fenotipic va fi determinat de alela recesivă rămasă.
INTERACŢIUNI NEALELICE
Epistazia – este un fenomen de inhibiţie a unei gene (numită “hipostatică”) de către o genă (numita “epistatica”) aflată la distantă ( ce nu se afla pe cromozomul omolog deci nu poate fi vorba de o interacţiune alelică)
exemplu: -inhibitia pe care o manifesta gena epistatica “e” asupra sirului alelic Aguti (As, Ay, A, asa, at) .În acest caz gena recesivă “e” din perechea “E/e – extension/non-extension” în caz de homozigot “ee” nu va permite genelor din şirul aguti să se manifeste fenotipic. Mai concret, în cazul : “AyAy ar trebui să se exprime culoarea galbenă dar datorită homozigotului “ee” galbenul nu se va putea manifesta.
Epistazia este de două feluri: epistazie datorată unei gene dominante de la un locus ce anulează efectul unei gene de de pe alt locus sau epistazie datorată unei gene recesive ce anulează efectul genei hipostatice (cazul de mai sus)
EREDITATEA CULORILOR
Dr. Cristian vantu – arbitru chinolog international
Culoarea, pigmentul robei cat si al tegumentelor si ochilor (irisului) este un caracter calitativ a carui ereditate respecta cele 2 legi enuntate de Gregor Mendel la jumatatea secolului trecut. Pentru intelegerea transmiterii acestor caractere nu este necasar un studiu aprofundat ci doar insusirea unor notiuni simple si a unor reguli dupa care vom putea face un prognostic al culorilor care pot sa apara intr-un anumit cuib in functie de fenotipul ,eventual recesivitatile cunoscute ale genitorilor.
Termeni si notiuni uzuale:
Cromozomi = elemente esentiale ale nucleului celular, suportul genelor. Numarul lor intr-un nucleu este fix pentru fiecare specie.Cainele are 39 de perechi de cromozomi omologi (38 perechi de autozomi + 1 pereche de heterozomi)
- Cromozomi omologi = cei doi cromozomi ce formeaza o pereche si care provin de la cei doi genitori.
- Autozomi = cromozomii proveniti de la cei doi genitori ce formeaza perechi cu exceptia celor doi cromozomi sexuali. Sunt identici din punct de vedere structural.
- Heterozomi = cromozomii sexuali (X,Y) O singura pereche de cromozomi ce pot fi identici structural in cazul sexului feminin (XX) sau diferiti in cazul sexului masculin (XY)
Gena = “factorul ereditar” responsabil de transmiterea unui caracter. Este particula elementara a unui cromozom, in care ocupa un anumit loc: “locus”. (Este formata din ADN :acid dezoxiribonucleic.)
Genotip = ansamblul genelor continute in celula unui organism, ce constituie bagajul ereditar si determina partial fenotipul
Fenotip = ansamblul de caractere vizibile ale unui individ determinate de genotip + influenta factorilor de mediu. (In cazul pigmentatiei influenta factorilor de mediu este neglijabila, se poate aminti eventual actiunea razelor UV asupra robei de culoare neagra, ce determina o usoara depigmentare a acesteia)
Alela (gena alelomorfa) = fiecare din cele doua gene ce ocupa locuri identice pe cromozomii omologi si care determina tipul de caracter mostenit de la genitorul ce a dat acel cromozom. Desi un individ nu poate avea decat doua gene alele pentru acelasi caracter, in cadrul populatiei poate exista un sir de alele distincte pentru acel locus rezultate in urma mutatiilor ce au avut si mai au loc in cursul evolutiei speciei. In cadrul unui sir de alele exista o ordine a dominantei.IMPORTANT!:un individ nu poate avea decat cel mult doua alele (cate una de la fiecare genitor; identice-homozigot sau diferite-heterozigot) din sirul de alele ce se manifesta in cadrul populatiei.
exemplu: cel mai important dintre putinele siruri alelice cunoscute la caine este cel rezultat in urma mutatiilor genei ancestrale Aguti (manifestata fenotipic printr-o culoare “salbatica” lupie: brun-sur) Toate alelele sirului Aguti sunt notate cu “A”sau “a” (in cazul in care sunt recesive) urmat in partea din dreapta-sus de prima litera a cuvantului in limba engleza care defineste culoarea determinata. Sirul de alele Aguti va fi prezentat impreuna cu celelate gene implicate in ereditatea culorii.
* Alelele pot fi dominante sau recesive una fata cealalta (cele dominante se noteaza cu caractere mari “B” iar cele recesive cu caractere mici “b”) determinand pentru caracterul ce-l conditioneaza in functie de perechea formata, homozigoti dominanti (BB) sau recesivi (bb) respectivi heterozigoti (Bb) IMPORTANT!: genele recesive se manifesta fenotipic doar in caz de homozigot (cand nu exista o alela dominanta)
exemplu: B = black(negru), b = brown(maro). gena alela B este dominanta asupra genei recesive b, deci in cazul Homozigotului dominant (BB) fenotipul va fi negru, in cazul Homozigotului recesiv (bb) fenotipul va fi maro iar in cazul Heterozigotului (Bb) fenotipul va fi negru datorita dominantei genei B.
* Dominanta incompleta (semidominanta) este un fenomen rar intalnit la caini si spre deosebire de relatia de dominanta completa cand Homozigotul dominant si Heterozigotul sunt fenotipic identici iar gena recesiva se manifesta fenotipic doar in cazul Homozigotului recesiv, in acest caz Homozigotul dominant si Heterozigotul sunt fenotipic diferiti iar Homozigotul recesiv nu se manifesta in nici un fel d.p.d.v. fenotipic, lasand restul genelor sa determine culoarea exprimata.
exemplu: cazul genei “Merle” = mierla (Tudus Merula) (M/m) frecventa la Ciobanescul Scotian si la Welsh Corgi. La aceasta pereche de alele in cazul Homozigotului dominant (MM) culoarea parului va fi complet alba iar ochii pigmentati in albastru ( de obicei acesti pui sunt surzi, orbi si in cele mai multe cazuri ei nu sunt viabili). Homozigotul recesiv (mm)nu se va manifesta fenotipic (culoare va fi de ex. bicolor) iar in cazul Heterozigotului (Mm)dominanta genei M va fi incompleta astfel in culoarea de baza care poate sa aiba o tenta albastra se vor observa zone tarcate. Culoarea alba nu va avea o extindere totala (ca si in cazul homozigotului dominant MM) ci pe fondul ei sau pe fond albastru apar pete negre.
Epistazia = este un fenomen de inhibitie “la distanta” a unei gene (numita “hipostatica”) de catre o gena (numita “epistatica”) aflata la distanta ( ce nu se afla pe cromozomul omolog deci nu poate avea o relatie de dominanta-recesivitate fata de prima)
exemplu: -inhibitia pe care o manifesta gena epistatica “e” asupra sirului alelic Aguti (As, Ay, A, asa, at)
- -//- -//- -//- “As” asupra genelor: Ebr, Em
- -//- -//- -//- “Ebr” asupra genei Ay
( semnificatia genelor amintite mai sus va fi explicata la capitolul respectiv. )
Mimetismul = este responsabil pentru cele mai multe “surprize” in prognosticul culorilor, datorita manifestarilor fenotipice asemanatoare sau chiar identice a unor gene total distincte si independent mostenite.
exemplu: pigmentatia galbena a parului poate fi determinata de gene ce nu au nici o legatura: exista astfel galbenul aguti (AyAyEE) si exista galbenul prin non-extensia negrului (AsAsee) “E/e” -este gena extension/non-extension. Responsabile deci pt. galben sunt Ay respectiv homozigotia recesiva a genei “e”.
* o surpriza poate fi atunci cand prin imperecherea a doi indivizi fenotipic galbeni dar genotipic diferiti putem obtine (rar) pui de culoare neagra. Stiind ca gena As este dominanta asupra genei Ay in cadrul sirului de alele aguti este imposibil in mod normal ca un individ galben sa poata transmite o gena As pentru negru (caci daca ar avea aceasta gena s-ar manifesta si el fenotipic negru, datorita dominantei). Este posibil insa acest lucru datorita duplicitatii genotipice a fenotipului galben. Gena As (pentru negru) poate deci exista in genotipul unui galben dar nemanifesta datorita nonextensiei (ee)sale, dar prin imperecherea genotipurilor de mai sus (ambii indivizi fiind galbeni) pot rezulta conform celei de-a doua legi a ereditatii produsi cu urmatorul genotip: “AsAyEe” unde culoarea va fi neagra ca rezultat al dominantei As si a extensiei sale determinate de gena “E” dominanta asupra “e” (nonextensiei).
* galbenul aguti AyAyEE poate fi fenotipic galben pur atunci cand avem homozigot recesiv “bb”sau se poate manifesta in culoarea “zibelina” (shaded-sable) galben cu spicul negru pe cap si spate atunci cand avem “BB” sau “Bb” alaturi de celelate gene mentionate.
Sirurile de alele si perechile de alelele interesate in transmiterea culorii (in cadrul sirurilor de alele genele vor fi prezentate in ordinea dominantei lor) Exista doar 9 loci pe care pot exista una din perechile de alele respectiv din sirul de alele corespunzaror fiecaruia:
| SIRUL DE ALELE | “EXTENSION” (E/e): |
| 1. Ebr | “br” = brindled = vargat, dungat. Determina extensia tigrata a negrului. |
| 2.( Em ) | “m” = masca. Determina masca neagra (ex. Dog, Boxer) pe fond galben “Ay“. Acest caracter este atribuit de unei gene separate “Ma” |
| 3. E | “E” = extension (simplu). Determina extensia totala a negrului, eventual cu puncte de foc in cazul prezentei genei pt. acest caracter ( at at ) |
| 4. e | “e” = nonextension. Determina (doar in caz de homozigot “ee”) nonextensia negrului prin lipsa de eumelanina. Individul va ramane galben. |
| SIRUL DE ALELE | “AGUTI” (A/a): |
| 1. As | “s” = solid. Determina un negru complet (solid) pe toata suprafata; cu exceptia cazului in care este insotita de “ee” homozigotul pt. nonextensie, sau a complexului bbE- cand va fi extensie de maro “brown” |
| 2. Ay | “y” = yellow = galben. Determina culoarea galbena, roscata uniforma sau uneori cu zone negre sau maro pe cap umeri si spate (mai mult sau mai putin extins) in functie de restul genelor ce intra in genotipul individului si care au influenta asupra pigmentatiei. caz in care culoarea este numita “shaded sable” |
| 3. A | “A” = aguti . Determina culoarea lupie. |
| 4. asa | “sa” = saddle = sea, spinare. Determina pe fond galben o pigmentatie neagra in forma de sea pe spinare si sale ce coboara curbat cranio-caudal pe regiunea coastelor. Ex. Airedale Terrier, Beagle |
| 5. at | “t” = tan = cafeniu. Determina “punctele de foc” de la roscat pana la auriu, pe culoarea de baza neagra sau maron. Ex. Dobermann, Rottweiler, etc. |
| SIRUL DE ALELE | “ALBINO” |
| 1. C | “C” = colour = colorat. Determina pigmentarea ! |
| 2. cch | “ch” = chinchilla Determina o pigmentatie galben pal sau chiar alb |
| 3. cb | “b” = blue = albastru. Det, ochi (iris) pigmentati in albastru si par alb. |
| 4. c | “c” = albino. Det. lipsa totala de pigment! |
| SIRUL DE ALELE | “SELF” (Self / spotting) |
| 1. S | “S” = self = identitate. Determina pigmentarea, deci lipsa totala a albului. |
| 2. si | “i” = ire = irlandez. Determina o pigmentare “irlandeza” cu pete albe doar pe labe, varful cozii, bot, piept. Albul acoperă mai puţin de 20% din suprafaţa robei. Ex: Copoi Ardelenesc |
| 3. sp | “p” = piebald = tarcat. Determina patarea (cu alb) 20-80% |
| 4. sw | “w” = white = alb. Determina un alb foarte extins, peste 80%. Ex. Dog Argentinian, Kuvasz. |
| PERECHEA DE | ALELE “BLACK / BROWN” |
| B / b | Determina culoarea neagra / maro (ciocolatiu) |
| PERECHEA DE | ALELE “MERLE” |
| M / m | Determina culoare marmorata / patare tip merle ( homozigoul recesiv “mm” nu se manifesta in nici un fel pe culoarea de baza ) |
| PERECHEA DE | ALELE “TICKING” |
| T / t | Determina in prezenta genei sp sau sw o pigmentare deresa (cu pete marunte) a culorii de baza pe alb.Ex. Dalmatian, Cocker Spaniel – roan (eng.)- schimmel(germ.) / determina pete de pigment mai mari bine conturate pe fond alb; “baltat” |
| PERECHEA DE | ALELE “DENSE / DILUTE” |
| D / d | Determina intensitatea / dilutia culorii de baza. . Ex.Chow Chow: Roscat (D) sau crem (d) |
| PERECHEA DE | ALELE “GREY” |
| G / g | Determina / nu determina o tenta “argintie” a culorii de baza. Ex. Pudel. Negru, Maro – argintiu. |
Pentru a face un prognostic genetic folosim o regula simpla, numita “regula tablei de sah” in care includem genotipurile parentale pentru una sau mai multe caractere (pentru unul sau mai multi loci)
Exemplu: sa calculam procentele de pui negri / maro ce pot sa provina din 2 parinti hetrozigoti negri (Bb), facand abstractie de celelate gene implicate in transmiterea culorii.
| gene materne/paterne | B | b |
| B | BB (negru) | Bb (negru) |
| b | Bb (negru) | bb (maro) |
Rezultatul va fi (aceste procente sunt valabile pe un grup de 1000 de produsi): 75% Negri (25% homozigoti dominanti + 50% heterozigoti) 25% maro (homozigoti recesivi)
Atunci cand se scrie genotipul pentru o anumita culoare (notand doar genele interesate) in cazul Heterozigotului sau Homozigotului dominant pe o anumita gena, vom trece doar simbolul genei dominante urmat de o linie deoarece gena recesiva este lipsita de manifestare fenotipica. Gena recesiva poate sa fi alela pereche (in cazul perechilor de alele) sau o alela recesiva (in cazul sirurilor de alele).
Exemplu: pentru locusul Aguti vom nota “Ay-”, unde “-” poate fi “at”, “asa” deci o gena din sirul aguti care oricum nu se va manifesta fenotipic insa este important sa o deducem. In cazul perechilor de alele (ex. B/b) este de la sine inteles ca “-” va fi “b”,insa in cazul sirurilor de alele “-” poate insemna una din genele recesive ale sirului si pe care este important sa o deducem (cunoscand culoarea parintilor sau deducand din culoarea puilor rezultati in cuiburile precedente) pentru a putea face regula tablei de sah. In cazul in care nu o putem deduce vom lua in calcul toate combinatiile posibile.
CAZ:
sa presupunem o monta intre un mascul Cocker Spaniel negru cu puncte de foc (black & tan): atatB-E-S- si o femela maro As-bbE-S-.
a) identificam semnificatia perechilor de gene de pe fiecare locus:
masculul: atat homozigot recesiv pentru aguti “tan” determina puncte de foc; B- (unde “-” este alela pereche “b”sau “B”)determina culoarea neagra; E- (unde”-” este alela pereche “e”sau “E”) determina extensia pigmentului, a negrului; S- (unde “-” poate fi o alela din sirul de alele “self”) determina “selful” , lipsa petelor albe.
vom avea: atatBbEeS(S,sp, sw) Nu am amintit alela “si” deoarece aceasta lipseste in conditii normale la aceasta rasa.
femela: As- (“-” poate fi oricare gena din sirul aguti dar care nu se poate manifesta fenotipic) determina culoare solida; bb homozigot recesiv pentru culoarea maro (ciocolatiu); E- (unde “-” este alela pereche “e”sau “E”) determina extensia culorii; S- selful, lipsa petelor albe.
vom avea: As (As, Ay, at) bbEeS(S,sp, sw) Nu am amintit alela “si” deoarece aceasta lipseste in conditii normale la aceasta rasa la fel ca si alela “asa” din cadrul sirului aguti.
b) notam combinatiile posibile obtinute in cursul segregarii materialului genetic (a formarii gametilor)- fiecare pereche de alele se separa formand diverese combinatii in functie de segregarea celorlalte.
obtinem astfel de la mascul gameti cu urmatorul genotip: atBES, atBEsP, atBEsw, atBeS, atBesp, atBesw, atbES, atbEsp,atbEsw, atbeS, atbesw, atbesp, iar de la femela: AsbES, AsbEsp,AsbEsw, AsbeS, Asbesp, Asbesw, AybES,AybEsp, AybEsw, AybeS, Aybesp, Aybesw, atbES, atbEsp, atbEsw, atbeS, atbesp, atbesw. Toate aceste combinatii (pe 5 loci) materne si paterne se pot combina prin regula tablei de sah dand nastere la 216 genotipuri posibile, care vor fi interpretate la randul lor pentru a stabili fenotipurile posibile. Nu se fac insa in mod uzual calcule la polihibridari tocmai datorita numarului mare de genotipuri rezultate. Putem insa sa reducem schema de fata si totodata timpul necesar unui prognostic urmarind fiecare pereche de alele si luand in calcul doar combinatiile ce determina un fenotip nou, astfel, pot rezulta pui negri in cazul combinatiei: As-B-E-S-, pui maro: As-bbE-S-, pui galben prin non extensie: As-B-eeS-, galben cu trufa roscata – bbeeS-( in acest caz tipul genei Aguti este lipsit de importanta datorita epistaziei genei “e” asupara sirului Aguti), pui sable: Ay-B-E-S-, sau galben aguti: Ay-bbE-S-, black&tan: atatB-E-S-, ciocolata cu puncte de foc: atatbbE-S-, sau chiar albi: -B-ee(swsp,spsp,swsw) sau -bbee(swsp,swsw,spsp). Patarea sau deresul nu sunt posibile caci nu avem perechea de alele T/t.
(continuare din numarul precedent)
CIOBANESC ROMANESC MIORITIC
| alb- galbui (culoare osului) | Ay-swsw |
| alb cu pete galbene sau cenusii | Ay-ddsp- sau As-ddsp- |
CIOBANESC ROMANESC DE BUCOVINA
| lupiu (aguti) – cea mai frecventa | A-E-S |
| lupiu (aguti) cu mici pete albe pe membre si piept | A-E-si |
| baltat cu pete negre | As-D-E-sp (sau -sw ) |
| baltat cu pete vinete | As-ddE-sp (sau -sw ) |
| baltat cu pete roscate | Ay-D-E-sp (sau -sw ) |
| baltat cu pete galbene | Ay-ddE-sp (sau -sw ) |
CIOBANESC ROMANESC CARPATIN
| lupiu (aguti) – cea mai frecventa | A-E-S |
| lupiu (aguti) cu mici pete albe pe membre si piept | A-E-si |
* Toti crescatorii acestei rase accepta ca si culoare “principala” atat d.p.d.v. al evolutiei cat si al reprezentarii, culoarea lupie(“A”-aguti). De asemenea se accepta masca neagra si mici pete albe pe membre si piept. Baltatul insa este considerat ca fiind rezultat al “corcirii” si nu este preferat. Aceste opinii sustin homozigotul dominant pe toate genele responsabile pt. pigmentatie (mai putin in cazul lupiului cu mici pete albe unde exista “si” recesiva) D.p.d.v. genetic “baltatul” ca si rezultat al homozigotiei “sp” va fi greu de eliminat prin selectie. Aceasta gena fiind recesiva fata de lupiu “S” si lupiul cu mici pete albe pe extremitati “si” se poate ascunde usor in heterozigotul “Ssp” sau “sisp” la exemplare lupii sau lupiu cu mici pete albe, existand posibilitatea ca sa apara din timp in timp homozigoti recesivi “spsp” baltati in cadrul unor cuiburi rezultate din parinti heterozigoti lupii (problema asemanatoare cu homozigotia “ll” la Ciobanescul German unde mai apar uneori exemplare cu par lung). Daca principalul argument in excluderea “baltatilor” este cel al pastrarii ancestralului Aguti si daca vrem sa fim atat de intoleranti fata de genele dobandite pe parcursul evolutiei atunci nu trebuie incriminata in primul rand gena ce determina o extensie mai larga a albului “sp” atat timp cat este acceptata cea pt. o extensie mai redusa a acestei culori “si”, ci trebuie exclusi adevaratii “intrusi” si anume genele As si Ay din sirul aguti , cele care determina petele de culoare neagra/vanata respectiv roscata/galbena (in functie de D/d) la homozigoti “spsp”.
GRUPA I-a FCI
1. CIOBANESC GERMAN
| negru | As |
| galben. roscat, sable | Ay |
| negru-roscat ( cel mai des intalnit ) | asaasa |
| negru cu pete de foc | atat |
| alb | Ay-swsw |
* gena pentru par scurt/lung este: L/l. Deci parul scurt este o caracteristica dominanta, dar exista in cadrul populatiei de Ciob. German gena recesiva pentru par lung: “l” care din nefericire uneori prin homozigotie (ll) se manifesta.
2. KUVASZ
| alb | As-eeswsw |
| alb (uneori culoarea osului) | Ay-swsw |
3.KOMONDOR
| alb | Ay-B-swsw |
4.CIOBANESC SCOTIAN (COLLIE)
| bicolor alb-galben | Ay-D-mmsi |
| bicolor alb-albastru | Ay-dd-mmsi |
| tricolor alb-negru cu puncte de foc | atatD-mmsi |
| tricolor alb-albastru cu pete de foc | atatdd-mmsi |
| Albastru merle | Ay-D-Mmsi / Ay-dd-Mmsi |
| Albastru merle cu pete de foc | atatD-Mmsi / atatdd-Mmsi |
GRUPA a II-a FCI
1. DOBERMANN
| negru cu pete de foc | atatB-D- |
| maro cu pete de foc | atatbbD- |
* Dobermannul albastru astazi nu mai este acceptat. Aceasta culoare apare prin “dilutia” (dd) negrului: atatB-dd
2. ROTTWEILER
| negru cu pete de foc | atat |
* Apar uneori produsi cu mici pete albe pe piept , determinate de gena recesiva “si” ce exista in cadrul populatiei si se manifesta in caz de homozigotiei la fel ca gena “l” pt. par lung.
3. BOXER
| galben | Ay-E-S- |
| tigrat | Ay-Ebr-S- |
| bicolor alb-galben | Ay-E-si- |
| tigrat cu pete albe | Ay-Ebr-si- |
* la toate fenotipurile se adauga “Ma” = masca. Se pare ca autorii ce atribuie acest caracter unei gene separate :”Ma” si nu alelei Em din sirul “extension” sunt mai aproape de adevar, caci si tigratul “Ebr” are masca fara ca aceasta sa poata fi determinata in acest caz de alela Em (considerata dominanta fata de Ebr deci in imposibilitate de a se manifesta aici)
4. CIOBANESC CAUCAZIAN
| roscat cu pete albe | Ay-E-sp |
| tigrat cu pete albe | Ay-Ebr-sp |
| gri-maro (lupiu – aguti) cu mici pete albe pe extremitati si pe piept. | A-E-si |
5. SCHNAUZERI
| negru | As- |
| sare si piper | asaasa |
| argintiu (numai la S. pitic) | As-G- |
GRUPA a III-a FCI
1. AIREDALE TERRIER
| negru-roscat | asaasa |
* uni autori sustin genotipul: “atat” desi Airedale Terrierul nu este negru cu “puncte de foc” ci este “inseuat” de acea genotipul corect este aguti saddle.
2. FOXTERRIER
| roscat | Ay-S |
| negru-roscat | asaasaS- |
| alb-negru | As-sp |
| alb-roscat | Ay-sp |
| tricolor alb-negru-roscat | asaasa-sp |
GRUPA a IV-a FCI
1. TECKELI
| negru cu pete de foc | atatB-mm |
| maro cu pete de foc | atatbbmm |
| sable (galben roscat) | Ay-B-mm |
| albastru Merle | atatB-Mm |
* tipul si lungimea parului sunt determinate de genele Wh/wh (wire hair= par sarmos) respectiv L/l (long=lungime), astfel vom avea pt : 1) Teckelul cu par neted : L-whwh, 2) Teckel cu par lung: llwhwh, 3) Teckel cu par sarmos: L-Wh-
GRUPA a V-a FCI
1. HUSKY SIBERIAN
| roscat | Ay- |
| crem | Ay-dd |
| lupiu | A- |
| negru “inseuat” | asaasa |
| negru cu puncte de foc | atat |
2. MALAMUT DE ALASKA
| lupiu | A- |
| negru cu puncte de foc (negre-gri) | atatB- |
| negru inseuat | asaasaB- |
| galben-roscat | Ay-B- |
| alb | Ay-cchcch |
| maro cu puncte albe (inseuat) | atat(asaasa) bb |
3. SAMOYED
| alb | As-eeswsw |
| alb | Ay-swsw |
GRUPA a VI-a FCI
1. COPOI ARDELENESC
| negru cu puncte de foc | atatB-S- |
| negru cu puncte de foc si mici pete albe pe piept si extremitatile membrelor | atatB-si- |
| maro cu puncte de foc | atatbbS- |
| tricolor (alb-negru cu puncte de foc) | atatB-sp |
| tricolor(alb-maro cu puncte de foc) | atatbb-sp |
2. BASSET HOUND
| bicolor alb-galben (deres) | Ay-sp-T- |
| tricolor (deres) | asaasasp-T |
3. DALMATIAN
| alb cu pete negre deres | As-B-E-swswT- |
| alb cu pete maro deres | As-bbE-swswT- |
| alb cu pete galbene deres | –B-eeswswT- |
4. RHODESIAN RIDGEBACK
| galben-roscat | Ay |
* linia de pe greaban-spinare-sale cu orientare inversa a parului, caracteristica acestei rase (RIDGEBACK) este determinata de o gena recesiva “ds”, motiv pentru care nu se poate manifesta la produsi rezultati in urna “corcirii”
GRUPA a VII-a FCI
1. SETTER IRLANDEZ
| roscat | As-ee |
| roscat cu pete albe – (deres) | As-B-eesp-(T-) |
2. POINTER
| alb cu pete negre deres | As-B-E-sp-T- |
| alb cu pete maro deres | As-bbeesp-T- |
| alb cu pete galbene deres si trufa neagra | As-B-eesp-T- |
| sau | Ay-B-E-sp(T- |
| alb cu pete galbene deres si trufa roscata | As-bbeesp-T- |
| sau | Ay-bbEsp-(T-) |
* poat sa apara exempale de culoare alba in cazul homozigotiei “swsw”
3. BRAC GERMAN
| maro | As-bb– |
| maro cu pete albe | As-bbsp-tt |
| maro cu pete albe deres | As-bbsp-T- |
* Parul sarmos este determinat de WhWh sau Whwh
4. VIJLA MAGHIARA
| roscat | Ay-bb |
* Parul sarmos este determinat de WhWh sau Whwh
GRUPA a VIII-a FCI
1. COCKER SPANIEL
| negru | As-B-E-S- |
| alb negru baltat | As-B-E-sP-tt |
| alb negru deres | As-B-E-sP-T- |
| negru cu puncte de foc | atatB-E-S- |
| alb negru baltat cu puncte de foc | atatB-E-sP-tt |
| alb negru deres cu puncte de foc | atatB-E-sP-T |
| maro | As-bbE-S- |
| alb maro baltat | As-bbE-sP-tt |
| alb maro deres | As-bbE-sP-T- |
| maro cu puncte de foc | atatbbE-S- |
| alb maro baltat cu puncte de foc | atatbbE-sP-tt |
| alb maro deres cu puncte de foc | atatbbE-sP-T- |
| auriu (galben prin non-extensie) | -B-eeS- |
| alb galben baltat | -B-eesP-tt |
| alb galben deres | -B-eesP-T- |
| galben cu trufa roscata | -bbeeS- |
| alb galben baltat cu trufa roscata | -bbeesP-tt |
| alb galben deres cu trufa roscata | -bbeesP-T- |
| Sable = auriu, ce poate sau nu sa fie umbrit cu fire negre pe spinare, cap si omoplati, numit “shaded sable” | Ay-B-E-S-(+/- factor de umbrozitate) |
| alb | -B-ee(sPsP, sW-, sPsP)-bbee(sPsP, sW-, sPsP) |
2. GOLDEN RETRIEVER
| auriu pana la crem | Ay-eell(cchcch) |
* intensitatea culorii depinde de gradul de epistazie al “e” asupra genei hipostatice “Ay”
GRUPA a IX-a FCI
1. CANICHE (fr.)- PUDEL(germ.)- POODLE(eng.)
| negru* | As-B-D-E-S- |
| maro* | As-bbD-E-S- |
| albastru-gri* | As-B-ddE-S- |
| bej-alb* | As-bbddE-S- |
| bej (trufa de culoare deschisa) | –bbddeeS- |
| roscat (trufa neagra) | –B-D-eeS- ;–B-ddeeS- |
| roscat (trufa maro) | –bbD-eeS- |
| alb-negru baltat | As-B-D-E-sP |
| negru cu puncte de foc | atatB-D-E-S |
Toate genotipurile de mai sus sunt homozigoti recesivi “gg” = nu sunt argintii.
* aceste genotipuri pot avea heterozigoti (Gg) sau homozigoti dominanti (GG) pentru argintiu, rezultand culorile: negru argintiu, maro argintiu, argintiu deschis si bej argintiu.
2. PEKINOIS (fr.) PEKINGESE (eng.)
| negru | As-B-E-S- |
| roscat aguti (sau prin non-extensie) | Ay-bbE-S- (–B-eeS-) |
| zibelina | Ay-B-E-S- |
| alb-negru baltat | As-B-E-sP |
| alb-roscat baltat | Ay-sP |
3. BULDOG FRANCEZ
| galben | Ay-E-S- |
| tigrat | Ay-Ebr-S- |
| alb-galben baltat | Ay-E-sP |
| tigrat cu pete albe | Ay-Ebr-sP |
| alb (maxim 20% pigment) | Ay-E(Ebr)-swsw |
GRUPA a X-a FCI
1. OGAR AFGAN
| negru | As-D- |
| albastru (gri) | As-dd |
| galben | Ay-D- |
| crem (alb murdar) | Ay-dd |
| negru cu pete de foc | atatD- |
2.OGAR RUSESC (BARZOI)
| roscat, auriu (sau zibelina) | Ay-S- |
| auriu argintat | Ay-S-G- |
| alb-negru baltat | As-sPsp |
| alb-galben baltat | Ay-sPsp |
| alb (sau cu pigmentatie pana la 20%) | –swsw |
Tricolorul exista ca si alb-negru baltat cu puncte de foc (atat) dar acestea din urma nu sunt de dorit. Sunt amintite in standardul rasei ca pete sau ca si culori de baza negrul complet (As) cu reflexe roscate , petele gri (cenusi) prin dilutia negrului As-dd, roscatul brazdat cu dungi de culoare inchisa (Ebr?) si chiar masca (Ema sau Ma ?)
DESPRE AGRESIVITATE
Dr. Cristian Vântu – arbitru chinolog
Agresivitatea nu este o boală în sine. Agresivitatea este modul de manifestare al unor tulburări de comportament, o consecinţă a anxietăţi sau poate fi semnul unor disfuncţionalităţi neurobiologice.
Nimic nu ne permite, nici chiar incidentele nefericite din ultima vreme să trasăm limite, sau să tragem concluzii fără a cunoaşte cauzele preoblemei cu care ne confruntăm.
agresiunea este parte firească a comportamentului animal. Ea poate fi justificată într-un anumit context, poate fi o formă de apărare faţă de agresiunea altui individ. În tabelul de mai jos sunt tipurile de agresiune cunoscute în funcţie de contextul în care apar.
TIPURI DE AGRESIUNE
| Tipul agresiuni | Contextul în care apare |
| competitivă | Dorinţa de a obţine privilegii ierarhice, controlul teritoriului, etc |
| maternală | Defensivă, de apărare a puilor |
| teritorială | Împiedicare unui individ de a intra pe teritoriul controlat |
| De iritaţie | Foame, durere, etc |
| De teamă | Situaţii percepute ca fiind periculoase |
| ATIPICĂ | Nemotivată – patologică |
Agresiunea atipică, patologică, este cea care stârneşte interesul în situaţia în care toate celelalte tipuri de agresiune sunt justificate, iar unele dintre ele, cum este agresiunea teritorială, au fost şi mai sunt argumente pentru utilitatea câinelui.
AGRESIVITATEA DE DOMINAŢIE
Formă atipică de agresiune, ea este o combinaţie între agresiunea competitivă şi cea de iritaţie şi se datorează unei incoerenţe în manifestarea dominaţiei stăpânului asupra câinelui.
Aici este vorba despre ierarhie, iar câinelui îi este imposibil să trăiască în afara acesteia.
Individul dominant are controlul asupra spaţiului, hranei, etc. Deşi această iererhie este stabilă ea este şi dinamică şi determinantă pentru agresiunea competitivă. Problema intervine atunci când individul dominant şi aici ne referim la stăpânul câinelui nu este constant în mesajele pe care le transmite câinelui şi nu-şi manifestă coerent dominaţia asupra acestuia. Această situaţie poate fi şi cauza unei agresiuni de iritaţie datorită incertitudinii ierarhiei stabilite. Câinele va deveni anxios şi incontrolabil.
Cu toate că această formă de agresivitate este evident cauzată de incapacitatea stapânului de a creea o relaţie ierarhică adecvată, studii post-mortem au evidenţiat o concentraţie foarte scăzută a serotoninei , un neurotransmiţător, în lichidul cefalorahidian (LCR) la câinii ce au prezentat agresivitate de dominaţie în comparaţie cu ceilalţi. Această observaţie se adugă celei rezulate în urma unui studiu pe maimuţe Rhesus unde s-a făcut o corelaţie negativă între nivelul scăzul de serotonină din LCR şi o frecvenţă crescută a agresivităţi. Indivizii cu un nivel scăzut de serotonină sunt hiperactivi, impulsivi, anxioşi, agresivi. Cele două cauze nu se exclud reciproc, ci demonstrează oarecum o sensibilitate mai mare a indivizilor cu un nivel scăzut de serotonină în LCR la stare de confuzie creată de poziţia incertă în ierarhia grupului.
Tratamentul anxietăţii provocate astfel începe în primul rând prin stabilirea fermă a unei poziţii în ierarhie şi printr-o atitudine dominantă, fără ezitări din partea stăpânului.
Chemoterapia poate fi eficientă şi chiar se impune în cazurile grave, terapia cu Fluvoxamin, care se vinde la noi sub numele comercial de FEVARIN (1-2 mg/kg de două ori pe zi) poate fi utilă în cazul câinilor impulsivi iar în cazurile mai grave s-au folosit cu succes neuroleptice, dar numai sub control medical.
SINDROMUL DE FURIE
Câinii afectaţi atacă aparent fără motiv, uneori se terzesc din somn şi atacă subit, nu răspund la nici un stimul în acest timp, ochii sunt dilataţi, câinele pare confuz după agresiune şi revine la activitatea ce a precedat atacul. Această situaţie este imprevizibilă iar agresiunea se produce de cele mai multe ori în familie.
Rasele afectate sunt:English Cocker Spaniel, American Cocker Spaniel, Ciobănesc de Berna, Chesapeake Bay Retrievers, Dobermann, English Bull Terriers, English Springer Spaniels, Ciobănesc German, Golden Retriever, Pyrenean Mountain Dogs şi St. Bernard.
Având în vedere şocul produs în anii ‘80 de apariţia acestei maladii la una dintre cele mai sociabile şi mai populare rase de câini de companie aşa cum este Cocker Spanielul, studiile s-au făcut pe aceşti câini. Deşi contradicţia între cunoscuta lor inocenţa şi această formă sălbatică şi incontrolabilă de agresiune a fost subiectul unei mari campanii de presă, foarte dăunătoare rasei la vremea aceea, este evident că acest câine nu poate deveni fi un pericol indiferent de violenţa atacului său. Dacă ne gândim însă la celelalte rase atinse de acest sindrom, putem să bănuim sursa neplăcerilor noastre actuale şi cauza recentelor incidentelor tragice.
Studiile Dr. R. Mugford (1984) cât şi cele ale Şcolii Veterinare a Universităţii Cambridge (1992) despre sindromului de furie la English Cocker Spaniel arată că acesta este mai frecvent la culoare aurie, şi foarte rar la cei bălţaţi. Bineînţeles că această observaţie a fost interpretată ca fiind dovada unei cauze genetice. În acelaşi timp, pornind de la această constatare, s-a urmărit coeficientul de cosangvinizare al populaţiei de aurii, respectiv al celei de bălţaţi, ştiindu-se că imperecherile între aceste două culori sunt foarte rare. S-a observat că auriii sunt mult mai cosangvinizaţi decât cei bălţaţi şi s-a făcut o legătură între acest fapt şi frecvenţa crescută a sindromului de furie la aceştia. Aceste observaţii completează teoria lui Hemer (1990) care face o legătură între culoare şi agresivitate. Această teorie se bazează pe faptul că melanina (pigmentul) are o sinteză legată de cea a grupului de neurotransmiţători al catecolaminelor, ambele având acelaşi precursor. Se crede că selecţia pe culoare are o legătură directă cu comportamentul, dată fiind această legătură între sinteza melaninei şi cea a neurotransmiţătorilor. Pe de altă parte aceste teorii ” de culoare” nu pot fi cauza determinantă a sindromului de furie atât timp cât acesta este prezent şi la rase de câini cum sunt: Dobermann, St. Bernard, Ciobănescul de Berna, câini ce nu au culoare galbenă şi în cazul cărora nu putem vorbi despre un nivel scăzut de melanină.
Există şi alte presupuse cauze ale agresivităţii, care sunt mai mult sau mai puţin în legătură cu cele de mai sus. De exemplu o dietă bogată în proteine, lipsită de vitamina B6, prin nivelul scăzut triptofan, un aminoacid ce influenţează sinteza serotoninei a dopaminei şi a noradrenalinei va determina o anxietate şi o agresivitate crescută, o sensibilitate nervoasă marcată. Această teorie a dietei este susţinută şi ea prin anumite studii ce evidenţiază o frecvenţă mai mare a sindromului de furie la câini ce provin din aşa numitele “ferme de câini”, ce sunt axate mai mult pe profit şi mai puţin pe un regim alimentar adecvat. Din toate teoriile reiese influenţa pe care o are concentraţia de neurotransmiţători (dopamină, serotonină, noradrenalină) asupra comportamentului, a anxietăţii, a agresivităţii.
Există şi alte presupuse cauze anatomice, cum ar fi afectarea amigdalei din sistemul limbic, dovedit centru al fricii, a hipocampusului sau a lobului frontal, structuri implicate în reprimarea furiei ce se presupune că îşi are origine în hipotalamus. Patologia poate fi foarte diversă, disfuncţionalităţile pot avea cauze foarte diverse, pot fi rezultatul unor agresiuni sau pot fi de natură genetică.
Indiferent care ar fi cauzele agresivităţii, o atitudine corespunzătoare, un dresaj care să corecteze tulburările de comportament, reducerea manifestărilor de afecţiune din partea stăpânului, stabilirea clară a poziţiei câinelui în ierarhie, o alimentaţie echilibrată şi diversificată sau chiar chemoterapia în ultima instanţă pot rezolva această problemă.
PE CINE CUPRINDE FURIA ?
A crede că cel mai vechi animal domesticit se poate resălbătici şi poate deveni un pericol pentru noi fără ca noi să putem face ceva dovedeşte incapacitatea noastră de a fi raţionali în situaţii de criză. Preferăm soluţii simple, rapide şi proaste, preferăm alte metode care să ne absolve de responsabilităţi şi să ne ferească de efortul de a înţelege. Prin modul nostru de a soluţiona problema câinilor agresivi dovedim o agresivitate mult mai mare, pe care o ridicăm la rang de lege. Avem şi noi probleme cu ierarhia ? Să fi scăzut concentraţia de serotonină a legiuitorului ? Oricare ar fi cauza „sindromul de furie” ne caracterizează mai mult pe noi.
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CIOBĂNEŞTII ROMÂNEŞTI ?
Aceasta este una din întrebările la care toţi au un răspuns atunci când vreo ştire sau vreun articol le redeşteaptă sentimentul naţional, acea furnicătură la care încă mai reacţionează atunci când aud cuvinte precum: român, românesc, română. Toţi au o părere, toţi au dreptate, toţi ştiu cum trebuie făcut, se aprind, se ceartă, au idei, multe idei şi multe soluţii, toate astea până când vreun meci de fotbal le captează atenţia şi le stâtneşte „naţionalul”. Dar totuşi, ce se întâmplă cu Ciobăneştii Româneşti ? Ce se întâmplă după ce poporul pleacă la meci ? Atunci rămân doar crescători, arbitri, chinologi implicaţi în aceast domeniu. Ei ştiu ce trebuie să facă pentru rasele lor. O rasă nu devine mai omogenă doar pentru că poporul o cere, este nevoie de multă pasiune, de cunoştinţe chinologice, de o selecţie îndelungată, de comunicare şi mai ales de perseverenţă. Nu s-a format nici o rasă în lipsa acestui ultim „ingredient”.
M-am gândit la cele de mai sus văzând zbaterile din ultima vreme al unor oameni ce cunosc atât de puţin despre aceste rase şi despre problemele pe care cei implicaţi le întâmpină, încât din dorinţa de a elimina un presupus rău, era cât pe aici să distrugă şi ce este bine.
Nici o rasă nu s-a format de pe azi pe mâine, toate au avut un început şi niciodată munca nu a durat mai puţin de 20 de ani. Chiar dacă suntem obişnuiţi să credem că Ciobăneştii Româneşti există de sute de ani, trebuie să înţelegem că despre o oarecare omogenitate putem vorbi doar de prin anii `70, tot atunci a început şi selecţia după principii chinologice. Chiar dacă avem certitudinea existenţei unor câini de acest tip deja din perioada interbelică, 1937 este anul în care sunt prezentaţi primii câini ciobăneşti româneşti la expoziţiile de la Timişoara şi de la Bucureşti, aceştia nu pot fi consideraţi a fi decât câini ai unor ciobani români şi mai puţin o rasă omogenă distinctă. Nu este o ruşine că noi am început mai târziu această muncă, că preocupările chinologice pe noi ne-au înceract mai târziu decât pe alţii, trebuie însă să ducem la bun sfârşit ceea ce-am început cu aceste rase, nu este nici târziu , nu este nici devreme, este posibil să obţinem omologarea uneia sau a mai multor rase de ciobăneşti româneşti anul acesta aşa cum este posibil să obţinem acest lucru doar în anii ce urmează. Indiferent ce ne rezervă viitorul, el va fi doar rezultatul eforturilor noastre, suficiente sau probabil insuficiente deocamdată. Această activitate nu este una de „hei-rup”, omologarea acestor câini înainte ca ei să aibă o bază genetică suficient de largă pentru a ne oferi în viitor confortul unei rase sănătoase, ar fi dăunătore pentru generaţiile ce vor urma. Trebuie deci să gândim foarte bine toate acţiunile noastre astfel încât să nu avem mai târziu ce regreta. Omologarea Ciobăneştilor Româneşti nu este un orgoliu naţional ci mai degrabă o confirmare a muncii unor oameni, o confirmare a existenţei şi a priceperii lor.
La Rădăuţi s-a lansat cartea d-lui Ion Prelipcean, un priceput scriitor şi un bun prieten al pionierilor într-ale ciobăneştilor româneşti. Cartea aceasta aşa cum autorul spune este „ o carte a începuturilor”, se numeşte:” Ghorghe Creţu şi Câinii Ciobăneşti Româneşti”, ea este din punctul meu de vedere o confirmarea a faptului că suntem suficient de departe de începuturi pentru a pretinde mai mult, iată că avem şi o litaratură dedicată „începuturilor”, care va intra în istorie „ nu atât datorită autorului cât datorită subiectului tratat…prin această carte va rămâne în memoria colectivă meritul unui deschizător de drumuri – Gheorgeh Creţu”, am citat din nou autorul, căruia putem doar să-i mulţumim pentru efortul de a sintetiza istoria raselor şi a eforturilor noastre de început.
Prezentul este întotdeauna mai sâcâitor, mai învolburat iar contemporanii sunt mult prea reali pentru a le fi recunoscute meritele. Sunt convins însă că viitorul va aprecia mult mai corect efortul unor chinologi pe care prezentul îşi permite chiar să îi acuze. Faptul că toţi cei implicaţi într-un fel sau altul s-au întâlnit în urmă cu puţin timp pentru a stabili direcţia în care trebuie mers astfel încât efortul lor să aibă o finalitate este un lucru îmbucurător. Problemele tehnice care s-au discutat au fost prezentate într-un număr anterior al acestei reviste şi nu este cazul să le reluăm acum, dătător de speranţe este însă faptul că toţi cei prezenţi, crescători, reprezentanţi ai A.Ch.R, arbitri, au plecat de acolo mai responsabili, realizând că scopul comun îi obligă să comunice şi să renunţe la eventualele orgolii ce i-au desperţit până acum.
COCKER SPANIEL
Cine este Cockerul?
Popularitatea Cockerului se datoreaza in principal temperamentului sau. Vesel, extrem de sociabil si foarte afectuos, acest “lipici” este capabil sa va schimbe viata. Inteligenta si expresia aproape fatalista pe care stie sa o foloseasca atunci cand doreste ceva, fac din el cel mai mare excroc sentimental. Este aproape imposibil sa va opuneti acestui mic santajist, caci dintre toate rasele el stie cel mai bine sa “cuibareasca” in sufletul omului. Desi are vanatoarea in sange iar instinctul de a aporta se trezeste in el inca din primele saptamani ale vietii, acest mic Spaniel a devenit un caine urban. Locuieste in fotolii, paturi dar mai ales in bratele oamenilor, mananca cu predilectie… ce-i place si cerseste aproape orice. Legume, paine, carne sau dulciuri, pofteste tot ce este pe masa, in special daca este mult si daca nu are voie, dar atentie la tendinta sa spre obezitate. Prietenos cu toata lumea si foarte atasat de copii nu va incredeti in el pentru paza locuintei… cu siguranta va “fraterniza” cu raufacatorul.
Marea istorie a micului Spaniel
Spaniel este numele pe care englezii l-au dat la jumatatea mileniului trecut cainilor de talie medie, cu urechi lungi, cu picioare scurte si cu par lung pe membre, urechi si coada. Etimologia cuvantului ii tradeaza originea reala : Hispania, numele latin al peninsulei Iberice. In latin vulgara ii spuneau Hispaniolus, mai apoi espagnol in franceza si in sfarsit, Spaniel in limba engleza. Se presupune ca acesti caini au ajuns in Anglia in timpul invaziei romane din 54-55 IC. Spanielul, parte a istoriei britanice este descris in tratate de vanatoare, isi gaseste loc in opere literare celebre, “pozeaza” pentru mari pictori, ajungand dupa o veche si celebra afirmatie varful aristocratiei canine: “Bracul este al soldatului, Ogarul al lordului iar Spanielul al regelui”
Pana prin 1600 Spanielii sunt caini de vanatoare aproape universali, urmand ca mai apoi sa fie divizati in functie de utilitate in: Spanieli de apa ( English Water Spaniel – rasa disparuta) folositi pentru a aporta ratele salbatice vanate cu arcul la acea vreme, respectiv Spanieli de uscat, acestia din urma fiind si ei impartiti in Setting Spaniels (Setter Englez) caini pontatori pentru vanatoarea cu plase si Springing Spaniels (Springer, Cocker, Sussex Spaniel) folositi impreuna cu soimii la vanatoarea de fazani, sau cu ogarii la vanatoarea de iepuri. In secolul al XVII-lea prin aparitia armelor de foc vanatoarea se schimba, iar Spanielul se transforma din cainele robust ce a fost pana atunci, intr-un partener de vanatoare rafinat. In acea vreme diferenta dintre rasele de Spanieli o facea doar dimensiunea acestora. Astfel, din acelasi cuib, puii mai mari erau considerati Springeri, cei mici Cockeri iar cei de talie medie erau numiti Sussex Spanieli, situatie ce a durat pana in anul 1892 cand Kennel Clubul englez a recunoscut si acceptat Cocker Spanielul ca rasa distincta.
Stramosul Cockerului modern este Obo (1879), interesant, nascut dintr-o femela de Field Spaniel si un mascul Sussex Spaniel. Lui Obo ii urmeaza Ted Obo, Frank Obo, Lili Obo si mult mai tarziu, in anii ‘80, SH.CH. Quettadene Emblem considerat de multi ca fiind cel mai bun Cocker al tuturor timpurilor.Toti acesti caini stau la baza majoritatii liniilor din ziua de astazi. Broomleaf, Sixshots si Lochranza , mai apoi, Quettadene, Cannyon, Asquanne si Cornbow sunt alte nume celebre dedicate Cockerului negru. Istoria alb-negrilor se leaga inevitabil de acelasi Obo dar mai cuprinde si nume precum: Rivington, Braeside sau “of Ware”, celebrul sufix al si mai celebrului H.S. Lloyd, Nici un crescator in toata istoria chinologiei britanice nu a avut mai mare succes decat Mister Lloyd, ai carui caini au obtinut de 6 ori titlul de Best in Show la expozitia Crufts. Si daca tot vorbim de celebra expozitie britanica, neegalata ca numar de participanti de nici o alta expozitie din lume, sa spunem ca in topul raselor ce au obtinut cele mai multe BIS la Crufts, Cockerul se afla pe primul loc, cu 7 titluri castigate: in 1930 si 1931 – Lucky Star of Ware, in 1938 si 1939 – Exquisite Model of Ware, in 1948 si 1950 Tracy Witch of Ware si mult mai tarziu, in 1996, SH.Ch.Canigou Cambrai. Cockerul auriu, extrem de popular in Europa anilor ‘70 si aflat inca in topul preferintelor la noi in tara, se trage din Ch. Canadian Red Jacket, un caine importat in 1896 de peste ocean. Ottershaw, Lightwater, “of Souls”, Padson si chiar “of Ware” sunt canise renumite care la inceputul secolului au contribuit la promovarea acestei culori. Black & tan-ul sau negru cu puncte de foc cum i se spune in limba romana apare inca de la inceput, chiar daca popularitatea sa creste abia mult mai tarziu. Unul dintre primii campioni black & tan a fost Little Prince, aflat asa cum deja ne-am obisnuit, tot in proprietatea d-lui H.S. Lloyd. O culoare relativ noua si tot mai populara, este “sable” sau culoarea zibelinei. Desi genetic difera, aceasta varietate seamana cu black & tan-ul, doar ca punctele de foc sunt mult mai extinse, variind in anumite limite. Este singura culoare ce nu datoreaza nimic englezilor. Americanii de la Squier’s si Abracadabra “lanseaza” initial sable-ul ce este consacrat in Germania de Heidebusch si Frankenschloss. Cockerii sable, construiti pe liniile de vanatoare atat de indragite de nemti nu se remarca la inceput in competitiile de frumusete din afara Germaniei, dar astazi culoarea este tot mai populara, devenind principalul motiv de disputa intre conservatorii britanici si crescatorii de pe continent. Cei mai bine cotati Cockeri sable sunt ICH Santo Domingo v. Frankenschloss din Germania si spre marea noastra satisfactie R&P.CH. St. Anne’s Anca the Witch, o femela nascuta la noi si care se afla acum in Spania.
Actor la Queen’s Theater din Londra, mai apoi vedeta in productia MGM “The Barretts of Wimpole Street”, chiar personaj principal in romanul lui Galsworthy “Casa de la tara”, Cockerul atinge apogeul popularitatii la jumatatea secolului trecut. Pretul platit este foarte mare, caci odata cu moda auriilor din deceniul 7 apare problema agresivitatii la aceasta rasa, celebra “Cocker rage” sau furia Cockerului. Crescatori mai putin constienti si interesati de viitorul rasei, fara a face vreo selectie produc in nestire Cockeri aurii pentru a satisface cererea tot mai mare. Popularitatea scade dramatic si rasa sufera cel mai mare declin din istoria sa caci nimeni nu mai doreste micul monstru ascuns in spatele acestui frumos caine. Spre bucuria noastra, selectia si arbitrajele exigente din ultimii 20 de ani au eliminat aproape de tot aceasta problema, iar acum exemplare cu tulburari de comportament pot fi vazute doar foarte rar si numai la liniile vechi ce din fericire astazi sunt tot mai slab reprezentate la noi.
Intretinerea parului
Negru, auriu, baltat sau sable, Cockerul are nevoie de toaletaj. Pe cat este de frumos atunci cand este bine intretinut si corect toaletat, pe atat poate fi de urat daca il neglijati. Bijuteria canina se poate transforma intr-o pasla urat mirositoare. Pieptanatul superficial nu este suficient caci parul mort are tendinta sa se incalceasca si sa formeze smocuri, snururi sau chiar placi intinse pasloase care nu pot fi indepartate decat prin taiere. Trebuie deci sa il pieptanati temeinic si profund, pana la baza firului de par in special pe urechi si pe membre. Axila, si toata zona mediala a membrelor anterioare, care are contact cu cutia toracica in special in timpul mersului este cea mai predispusa impaslirii si necesita o atentie speciala. Parul de pe cap, spate si fetele laterale ale membrelor posterioare se periaza temeinic si se smulge, eventual folosind un degetar de cauciuc dar niciodata NU se taie asa cum gresit fac multi proprietari. Prin taiere parul se va indesi si va avea tendinta de a se increti ceea ce este nu este de dorit la aceasta rasa. Foarfeca se foloseste doar pentru taierea parului excedentar de pe coada, labute, fata mediala a urechilor, pentru egalizarea franjurilor de pe piept si picioare. Legat de acest ultim aspect, este important sa faceti un echilibru intre lungimea si volumul franjurilor de pe membrele anterioare si de pe membrele postrioare. Daca sunteti la inceput sau daca nu aveti o oarecare experienta este bine ca la inceput sa lasati toaletajul propriu in seama unui specialist, dar pentru ca acesta sa posibil este necesar sa intretineti parul cainelui in bune conditii.
CUM ALEGEM UN COCKER DE CALITATE
Dr. Cristian Vantu – arbitru chinolog international
Oricat de ciudat vi s-ar parea, se spune ca puiul isi alege stapanul si nu invers. Acest lucru este valabil pentru orice rasa si devine aproape o regula in cazul Cockerului. Frumos ca adult el este irezistibil ca si pui. Din acest motiv, alegerea unui caine de calitate este pentru cei mai multi foarte dificila. In general oamenii se simt atrasi de primul catel pe care-l vad si le este greu sa accepte ca nu acela va fi “campionul” pe care si-l doresc.
Pentru a putea alege un pui valoros trebuie mai intai sa stim ce este un adult valoros. In cazul Cockerului simpla “dragalasenie”nu este suficienta si nici nu puncteaza foarte mult in fata arbitrilor. Trebuie sa avem in permanenta imaginea idealului si chiar daca acesta nu poate fi atins, el trebuie numaidecat urmat. Tipul de Cocker vechi, mult mai inalt , mai lung, mai putin angulat pe membrele posterioare si cu doar cativa franjuri pe picioare si pe urechi, nu este in nici un caz idealul. M-as bucura foarte mult ca toti cei care inca mai au asemenea exemplare sa inteleaga ca nu este in interesul rasei sa reproduca acest tip. Asemeni lor si eu am avut un “Cocker Urias”, pe care evident l-am iubit foarte mult, dar urmarid ce se doreste de la aceasta rasa in prezent, am inteles ca trebuie sa merg intr-o cu totul alta directie. Sper ca si dumneavoastra sa intelegeti acest lucru.
MULTUM IN PARVUS
Cockerul modern este caracterizat prin expresia latina :”multum in parvus” – “mult in scurt”, care defineste un tip de caine puternic, nu prea inalt, scurt, cu osatura solida si coaste foarte bine arcuite. Exagarand usor as putea spune ca este aproape de ceea ce se numeste “torace in butoi”. Pieptul este lat si bine muscularizat iar membrele sunt destul de groase in raport cu lungimea. Gatul este totusi suficient de lung, chiar elegant dar cu o baza larga, in echilibru cu greabanul solid pe care se aseaza. Salele sunt foarte scurte si extrem de late. Intre ultima coasta si fata anterioara a pulpei nu trebuie sa fie o distanta mai mare de doua-trei degete. Cu cat mai putin cu atat mai bine. Crupa este rotunjita si “plina” dand senzatia de putere, de forta.
CVADRATICITATE
Un alt principiu care defineste Cockerul este cvadraticitatea. Cockerul este un patrat ! Aceasta este forma geometrica la care trebuie sa ne referim atunci cand urmarim cele mai multe caracteristici anatomice ale sale. Inaltimea la graban este egala cu distanta de la greaban la baza cozii, definiind o structura cvadratica. Lungimea maxilarului este egala cu lungimea craniului iar ambele privite atat de sus cat si din lateral trebuie sa fie aproximativ cvadratice. Botul, in special la masculi nu trebuie sa se ascuta spre varf iar liniile imaginare trasate in plan antero-posterior pe fetele laterale ale craniului si maxilarului superior trebuie sa fie paralele.
ALTE REPERE
Urechile lungi, carcateristice rasei trebuie sa atinga cu varful jumatatea nasului iar insertia lor trebuie sa fie sub nivelul orizontalei ce trece prin unghiul lateral al ochiului. Evident ca acestea nu vor avea aceasta lungime la varsta de 8-10 saptamani, atunci cand de obicei puii “isi aleg” noul stapan. Culoarea ochilor este brun inchis, cu cat mai inchis, cu atat mai bine. Linia gatului, greabanul si linia superioara, determinata de fetele superioare ale spatelui si salelor este bine sa fie intr-o armonie perfecta. Greabanul trebuie sa fie suficient de inalt pentru a face o trecere placuta intre descendenta liniei gatului si spate. Linia superioara este ferma, in nici un caz convexa sau concava. Indiferent de opiniile unora, Cockerul este un caine bine angulat. Femurul este vertical, jaretul, anatomic metatarsul (calcaiul) este vertical, scurt, sau coborat asa cum veti auzi uneori iar tibia este suficient de lunga pentru a determina un unghi tibio-metatarsal de 100-110 grade. Privite din fata, din spate sau din lateral segementele sunt paralele. Labele au degete stranse iar falangele sunt bine flectate.
Cele mai frecvente defecte pe care le puteti remarca la un pui sunt: corp prea lung, cap prea fin, defecte de aplomb, linie superioara convexa, ochi insuficient pigmentati, angulatii deschise ale membrelor posterioare, labe moi cu degete rasfirate, osatura fina, torace ingust, par cret. Asa cum am mai spus, armonia si aspectul genereal este foarte important si se pot foarte bine aprecia la varsta de 2 luni, pentru ca apoi, pana la 1 an si jumatate, dezvoltarea cainelui sa fie dizarmonica.
REGULI GENERALE
Atunci cand doriti sa cumparati un caine de calitate, indiferent de rasa, este bine sa urmariti exemplarele promovate in expozitii, sa va informati la Asociatiile Chinologice, sa luati legatura cu crescatorul de unde v-ati hotarat sa va cumparati Cockerul dumneavoastra si cel mai important…sa aveti rabdare. Cainii de calitate nu se cumpara niciodata “astazi”, chiar daca astazi este ziua fiicei, sotiei sau o alta zi importanta in viata dumneavoastra.. Asemeni tuturor lucrurilor frumoase si Cockerul de calitate este rar si mai dificil de gasit. Este bine ca atunci cand faceti prenotarea sa spuneti crescatorului daca doriti un mascul sau o femela, daca doriti sa aveti prima alegere, daca doriti un caine pentru expozitie sau doar unul pentru companie si sa va interesati care este pretul. Un crescator pasionat nu este un comerciant, iar pretul nu se negociaza in asemenea cazuri. De cele mai multe ori cainii promitatori nu se vand, sau se vand cu conditia de a fi in coproprietate sau doar daca va angajati sa-l prezentati la un anumit numar de expozitii. Daca reusiti sa induplecati un crescator sau aveti o relatie mai apropiata cu acesta, nu trebuie sa o compromiteti cu “targuieli”. S-ar putea sa fiti refuzat definitiv.
AZAWAKH
Cainele celor “nobili si liberi”
Independent si aristocrat, o frumusete arhitecturala si o gratie aproape felina, asa se poate caracteriza Azawakhul, cainele Imazighenilor, adica a celor “nobili si liberi” cum isi spun in propria lor limba tuaregii.
Tuareg este un cuvant arab ce inseamna “cei alungati de Dumnezeu”,o populatie si o cultura extrem de interesanta, care nu trebuie confundata nici cu cea araba datorita apartenentei la religia islamica si nici cu cele ale Africii negre cu care se invecineaza. Nu doar limba “Tamashek”este distnicta ci si alfabetul, deosebindu-I de orice alt popor sau cultura. Casta superioara a societatii lor extrem de riguros ierarhizate a fost cea care a selectionat acest caine pentru vanatoare, paza dar mai ales pentru companie, caci era o onoare pentru orice nobil sa creasca cel mai perfect “Oskas”sau “idi-idi” cum le spuneau ei. Si in prezent acesti caini traiesc alaturi de triburile nomade in valea Azawakhului, un rau “uscat” ce traverseaza Sahelul, in sudul Saharei, pe teritoriul Maliului a Nigerului si a Burkinei Fasso.
In anii ‘70 primul Azawakh pe nume “Gao”a fost adus in Europa, mai precis in Iugoslavia de un diplomat sarb ce a trait temporar in Burkina Fasso. Acest prim caine a fost primit cadou de la nomazii tuaregi si lui ia urmat Lara, pe care tot Dr. Pecar a primit-o ca recompensa pentru impuscarea unui elefant ce deranja asezarea tuarega. In general tuaregii nu acceptau sa vanda acesti caini dar prin intermediul unor ofiteri francezi alte exemplare sosesc in Europa. In 1981 FCI-ul il recunoaste ca varietate a Sloughiului iar1986 Azawakhul este declarat rasa distincta.
Acest Oskas seamana si este inrudit cu Sloughiul arab si cu Salukiul persan, fiind insa mult mai rafinat, mai salbatic, mai apropiat de ceea ce credem ca a fost levrierul primitiv, stramosul tuturor acestor caini. El este o prezenta remarcabila, caci nu exista persoana care sa nu aiba o reactie in fata sa. Uimire, admiratie sau ilaritate, in functie de nivelul intelectual si de simtul artistic, toati reactioneaza la vederea acestei “structuri”canine.
Este extrem de inteligent, cu o memorie fantastica si este in permanenta atent. Foarte neincrezator fata de straini are nevoie de cateva ore pentru a le accepta prezenta pe teritoriul sau si ramane in continuare suspicios. In lipsa acestora este chiar jucaus fiind o companie placuta pentru stapanul sau si pentru ceilalti caini cu care convietuieste. Atunci cand este afara, sta izolat si este sfidator. Nu se retrage cand este agasat de un alt caine dar nici nu va “colabora”cu acesta. Se adapteaza locurilor aglomerate dar nu suporta atingerea vreunui strain. Nu ataca niciodata dar poate avea reactii agresive atunci cand cineva doreste se se imprieteneasca cu el impotriva dorintei sale. Nu este cainele care sa
se bucure de mangaierea “nerespectuasa” asa cum o considera el, a strainilor. Azawakhul este o remarcabile combinatie de fidelitate si independenta, un adevarat aristocrat, unul pe care trebuie sa-l vedeti, dar…sa nu-l atingeti!
Huilaco’s Jehanarh Khan este primul Azawakh din Romania si spre satisfactia mea el se odihneste chiar acum langa mine. Nu, nu la picioarele mele… un Imazighen nu face asa ceva. L-am asteptat mai bine de un an caci listele celor ce doresc un Azawakh sunt destul de lungi, dar pana la urma, prin amabilitatea d-lui Norman Huidobro Corbett, un arbitru si un crescator spaniol renumit dar si o persoana extrem de agreabila si un model pentru mine personal, la inceputul acestui an l-am primit pe Gao, cel mai bun junior al europenelor de la Bratislava.
GENETICA CULORILOR LA COCKER SPANIEL
Dr. Cristian Vântu – arbitru chinolog
Una din frumuseţile acestei rase este tocmai diversitatea culorilor, permisă de către standard, care prin cuvântul “various” admite practic orice culoare. Acesta devine restrictiv doar în cazul exemplarelor monocolore unde precizează că o eventuală pată albă este acceptată doar pe piept şi este de dorit ca aceasta să fie cât mai mică.
Din punct de vedere al culorii, Cockerii se împart în două mari categori: monocolori şi pluricolori. Monocolori sunt: negru, galben, maro, negru sau maro cu pete de foc, sable (zibelină). Pluricolori sunt toţi acei câini care având ca bază culorile de mai sus sunt pătaţi cu alb într-o mai mică sau mai mare măsură, sub formă de bălţătură sau dereşi (“stropiţi” cu alb).
Prezenţa sau absenţa acestor pete albe cât şi suprafaţa lor de extensie se datorează acţiuni genelor din şirul de alele “self”. În ordinea dominanţei ele sunt: S, si, sP, sw.
| SIRUL DE ALELE | “SELF” (Self / spotting) |
| 1. S | “S” = self = identitate. Determina pigmentarea, deci lipsa totala a albului. |
| 2. si | “i” = ire = irlandez. Determina o pigmentare “irlandeza” cu pete albe doar pe labe, varful cozii, bot, piept. Albul acoperă mai puţin de 20% din suprafaţa robei. Această variantă nu este acceptată ! |
| 3. sp | “p” = piebald = tarcat. Determina patarea cu alb între 20-80% |
| 4. sw | “w” = white = alb. Determina un alb foarte extins, peste 80%. |
Motivul pentru care multe cluburi nu recomandă sau chiar interzic împerecherea exemplarelor monocolore cu cele pluricolore, pe lângă dorinţa de a limita astfel nefropatia la populaţia de câini particolori este dat de posibilitate ca o genă recesivă (ce nu se manifestă) “si” care poate exista la un exemplar monocolor va ajunge într-o poziţie de dominanţă atunci când va forma pereche cu una “sP”sau “sw” provenită de la genitorul pluricolor, iar produşii rezultaţi pot avea acea pătare “irlandeză” nedorită la această rasă.
Tipul de pătare, căci şi acesta poate varia de la pete mari albe cu contur clar la albul “stropit” sau dereş (roan – eng.) este determinat de genele din şirul de alele, mai exact perechea de alele “ticking”. Dereşul “T” este dominant asupra bălţatului, nu vom întâlni deci niciodată pui dereşi într-un cuib provenit din doi bălţaţi, în schimb invers este posibil.
| PERECHEA DE | ALELE “TICKING” |
| T / t | “T” – Determina in prezenta genei sp sau sw o pigmentare dereşă (cu pete marunte) a culorii de baza pe alb. “t” – determina pete de pigment mai mari bine conturate pe fond alb: “bălţat” |
Citez un crescător american pentru a vă da una din cele mai bune descrieri a pluricolorilor, prin simplitatea exprimării şi prin adevărul conţinutului ei. Acesta spunea că un pluricolor nu este decât un monocolor acoperit cu un cearceaf găurit.
Revenind la monocolori trebuie spus că negrul este dominant asupra celorlalte culori, în consecinţă din doi câini negri pot rezulta galbeni dar niciodată invers. Există însă şi o excepţie pe care o voi explica mai jos. Principalele gene ce determină culoarea sunt cele din şirul “aguti”, care sunt prezentate în ordinea dominanţei lor:
| SIRUL DE ALELE | “AGUTI” (A/a): |
| 1. As | “s” = solid. Determina un negru complet (solid) pe toata suprafata; cu exceptia cazului in care este insotita de “ee” homozigotul pt. nonextensie, sau a complexului bbE- cand va fi extensie de maro |
| 2. Ay | “y” = yellow = galben. Determina culoarea galbena, uniforma (sable) sau uneori cu zone negre pe cap umeri si spate (mai mult sau mai putin extins) in functie de factorii de umbrozitate, caz in care culoarea este numita “shaded sable” |
| 3. at | “t” = tan = cafeniu. Determina “punctele de foc” de la roscat pana la auriu, pe culoarea de baza neagra sau maron. |
Pe lângă genele “aguti”, cele din şirul “extension” şi perechea de alele “black-brown” sunt determinante pentru culoarea câinelui. Genele din şirul “extension”, în cazul Cockerului numai două (există şi altele care acţionează la alte rase, determinând extensia în formă de şea a negrului la Airedale Terrier de exemplu sau masca neagră la alte rase) în caz de homozigot recesiv “ee” vor face ca un câine ce are “As” şi “B” să nu fie negru ci galben. Acesta este motivul pentru care există două tipuri de galben, identice din punct de vedere fenotipic dar diferite ca şi genotip: galben prin non extensia negrului (în cazul de mai sus) şi galben Ay sau “sable” care poate fi galben curat sau poate avea pe cap, bot, spate fire de păr ce la bază sunt galbene iar vârful este negru. Această culoare se numeşte “shaded sable” dar pentru exemplarele galbene ce au această umbrozitate se foloseşte doar numele de “sable”. Suprafaţa pe care se întinde această umbrozitate este foarte diferită, de la 0% în cazul galbenului curat şi până la 95% din suprafaţa corpului, caz în care câinele arată ca unul negru cu pete de foc şi doar o verificare atentă a firului de păr poate face diferenţa între cele două culori genetic distincte. Sable-ul este deci un galben, motiv pentru care în ţările în care această rasă se arbitrează pe grupe de culori, sable-ul este arbitrat împreună cu galbenul aşa cum exemplarele negru cu pete de foc se arbitrează împreună cu cele negre.
În această dublă origine a galbenului la Cockeri se găseşte şi explicaţia puilor negri ce rezultă foarte rar din doi genitori galbeni şi care nu respectă “regula crescătorului” ce spune că din doi galbeni vor ieşi întotdeauna doar galbeni. În acest caz motivul apariţiei puilor negrii este că unul din genitori a fost galben prin non extensie de negru iar celălalt galben “sable”, gena As de la cel galben prin non extensie şi gena dominantă “E” pentru extensie de la cel galben “sable” vor determina puiul negru. Este o situaţie foarte rară dar trebuie ştiut că ea nu este neapărat rezultatul unei monte duble sau al unei monte nedorite între un galben şi un negru.
| SIRUL DE ALELE | “EXTENSION” (E/e): |
| 1. E | “E” = extension (simplu). Determina extensia totala a negrului |
| 2. e | “e” = nonextension. Determina (doar in caz de homozigot “ee”) nonextensia negrului prin lipsa de eumelanina. Individul va ramane galben. |
| PERECHEA DE | ALELE “BLACK / BROWN” |
| B / b | Determina culoarea neagra / maro (ciocolatiu) |
Mai jos vă prezint un tabel cu genotipurile fiecărei culori la Cocker Spaniel. Poziţiile marcate cu o linie “-” pot fi ocupate de orice altă genă din respectivul şir sau pereche de alele fără a schimba cu ceva fenotipul rezultat. De cele mai multe această simplificare se face datorită faptului că gena notată este una dominantă iar perechea ei nu-şi mai poate manifesta oricum acţiunea.
| negru | As-B-E-S- |
| alb negru baltat | As-B-E-sP-tt |
| alb negru deres | As-B-E-sP-T- |
| negru cu puncte de foc | atatB-E-S- |
| alb negru baltat cu puncte de foc | atatB-E-sP-tt |
| alb negru deres cu puncte de foc | atatB-E-sP-T |
| maro | As-bbE-S- |
| alb maro baltat | As-bbE-sP-tt |
| alb maro deres | As-bbE-sP-T- |
| maro cu puncte de foc | atatbbE-S- |
| alb maro baltat cu puncte de foc | atatbbE-sP-tt |
| alb maro deres cu puncte de foc | atatbbE-sP-T- |
| galben (galben prin non-extensie) | -B-eeS- |
| galben (galben Ay), sau in functie de factorul de umbrozitate ce poate sa aiba efect in acest caz:zibelina (sable – eng.) = galben umbrit pe spate, cap si omoplati | Ay-B-E-S- |
| alb galben baltat | -B-eesP-tt |
| alb galben deres | -B-eesP-T- |
| galben cu trufa roscata | -bbeeS- |
| alb galben baltat cu trufa roscata | -bbeesP-tt |
| alb galben deres cu trufa roscata | -bbeesP-T- |
BARZOI – Cainele tar
Puternic si elegant Barzoiul este o aparitie cu totul deosebita prin talie, aspect si atitudine. Vaneaza alturi de tar, locuieste la Perkino impreuna cu Marele Duce Nicolae si beneficiaza de tot respectul aristocratiei ruse. Este cu certitudine un Romanov.
Folosit la vanatoarea de vulpi, iepuri si chiar la vanatoarea de lupi, Barzoiul are o viteza extraordinara, care-I permite sa vaneze “la ochi”, dar este in acelasi timp si un caine puternic, capabil sa faca fata vanatului mare. Acest “monument canin” impotriva aparentelor este un excelent caine de paza, caci este extrem de atasat familiei si suspicios fata de straini. In ultima vreme capacitatea sa de a se adapta vietii urbane moderne il plaseaza printre cele mai populare rase de companie din Statele Unite si Europa occidentala. Eleganta si atitudinea sunt motivele pentru care Barzoiul este favoritul cercurilor artistice, ca model, dar si ca si companie. Pe strazile aglomerate ale marilor metropole, de cealalta parte a impresionantelor garduri ce imprejmuiesc luxoase proprietati, alaturi de doamne elegante sau de tineri artisti si rar, tot mai rar pe terenurile de vanatoare din Rusia, fascinantul Barzoi a reusit sa se impuna intr-un “secol al oamenilor”.
Istoric:
S-a vorbit mult si exista chiar dovezi istorice despre un ogar rusesc folosit la vanatoarea de lupi. Acesta era negru sau brun, avea un par sarmos si se pare ca semana mai mult cu un Irish Wolfhound decat cu Barzoiul modern. Cu toate acestea se crede ca acest “sarmos” Kurlyandskaya Psovaya sta la baza selectiei Barzoiului. Incepand din anul 1840 Ermolov iar apoi Machevarianoff, considerati astazi parinti ai rasei, incruciseaza Kurlyandskaya Psovaya cu Barzoiul de munte pentru a obtine de la acesta diferite calitati necesare unui caine puternic, rezistent si capabil sa atinga o viteza considerabila. In 1888, dupa moartea lui Machevarianoff, un alt chinolog, numit Walzoff continua munca de selectie ca si administrator al canisei imperiale “Perkino”, profitand de fondurile Marelui Duce Nicolae, proprieterul acestei crescatorii. Din punct de vedere genetic toti Barzoii moderni sunt urmasi ai cainilor lui Ermolov, caci atat faimoasa canisa “Bolderoff” cat si canisa “Perkino” de unde au fost exportate majoritatea exemplarelor au folosit cainii selectionati inca din secolul al 17-lea de familia Ermolov
BEAUCERON – CAINELE CU 22 DE DEGETE
Caine deosebit de inteligent, cu o memorie fantastica si o foarte buna adaptabilitate. Participa la fel de bine la concursuri de Agility, Flyball, obedience,
Schutzhund ca si la concursurile dedicate special cainilor ciobanesti. Se dreseaza usor dar nu este recomandat incepatorilor. Este bine sa fie tinut in casa impreuna cu familia sau afara impreuna cu alti caini intre care el isi poate gasi usor locul in ierarhia “haitei”. Pentru a obtine rezultate bune, trebuie sa fiti un “leader”, caci Beauceronul nu este in nici un caz un democrat.
Istoric.
Din Canis Familiaris Palustris se trag multe rase de caini ciobanesti, dar acesta se regaseste cel mai mult in Beauceron, constatau in sec. al XVIII-lea, vestiti naturalisti francezi, ca Buffon sau Linné. In urma descoperirilor paleontologice aceasta teorie este confirmata si de Cornevin, de Megnin si de Deschambres. Istoria “domestica” incepe in 1578 cand se fac primele referiri despre un caine de acest fel intr-un manuscris renascentist. Nimic mai mult in urmatoarele secole caci spre deosebire de cainii de vanatoare, despre ciobanesti nu s-au scris multe in evul mediu. Doar in 1809, in cartea sa “Cainii de campie”, Abbot Rozier vorbeste pentru prima data despre “Berger de Brie” -ciobanescul cu par lung si “Berger de Beauce” – ciobanescul cu par scurt. El constata la acea vreme ca acesti ciobanesti francezi sunt in fapt o singura rasa cu doua varietati de par, opinie impartasita si de cei ce au fondat in 1879 clubul francez de caini ciobanesti. Mai tarziu, in 1911 Briardul si Beauceronul sunt in sfarsit separate ca si rase ca urmare a eforturilor d-lui M. Paul Megnin. De atunci si pana astazi “Club les Amis du Beauceron”, devine clubul “parinte”, responsabil de selectia rasei. Primul Beauceron, caruia SCC -Societe Centrale Canine I-a oferit titlul de campion (1891) si in acelasi timp primul caine din aceasta rasa inregistrat (1893) de LOF -Livres Origines Francais a fost Bergere de la Chapelle.
Etimologia numelui si estetica piciorului
Beauceron, Berger de Beauce sau Bas-rouge, nume ce vin de la locul de nastere al rasei: regiunea Beauce, din apropierea Parisului. Oierii din aceasta zona din motive ce tin de “frumosul” acelor vremuri cat si datorita unei prejudacati, au selectionat doar exemplarele cu pinteni dublii. Polidactilia fiind determinata de homozigotarea unor alele recesive, munca nu a fost atat de grea, motiv pentru care astazi doar foarte rar se pot vedea Beauceroni cu 5 si nu cu 6 degete la picioarele din spate, In cazul lor firescul este semn al unei asa-zise “corciri”. Evolutia, bineinteles pe parcursul a multe generatii duce la micsorarea, apoi la eliminarea acelor segmente, care nu-si mai gasesc utilitatea, iar cel mai bun exemplu in cazul cainelui, in general, este tocmai acest deget 5, cunoscut si ca “pinten” sau “gheara de lup”. Atat pe membrul anterior cat si pe cel posterior, el este articulat mult prea sus pentru a oferi vreun sprijin. La picioarele din fata el mai exista, dar la multe rase, la membrele posterioare acest “pinten” nici nu mai apare. Cu toate ca evolutia ne arata foarte clar intentiile de remodelare a speciei, crescatorilor Beauceronului nu le ajung nici 5 degete, ei doresc 6, adica acel “pinten dublu”. Orice “polidactilie” – deget supranumerar, este rezultatul unei boli genetice, care chiar si atunci cand este adusa la rang de “standard” tot anormalitate se numeste sau mai exact si mai popular: “boala de familie”.
Utilitate si conservatorism
Folosit la inceput ca si caine de vanatoare, prin temperamentul si inteligenta sa devine un caine ciobanesc apreciat. Datorita energiei extraordinare si a unei bune capacitati de invatare, ajunge caine politist, folosit si in prezent de “Jandarmerie” franceza. Bineinteles ca asemeni multor altor rase, s-a adaptat noului mod de viata al stapanilor sai fiind un bun caine de sport, activitate aprope obligatorie pentru o rasa care doreste sa fie populara in secolul XXI. In ciuda capacitati lui de “reorientare profesionala”, demonstrata prin acest maraton al adaptabilitatii, in anii ‘60 Ministerul Agriculturii din Franta propune SCC sa introduca obligativitatea examenului pentru cainii ciobanesti la aceasta rasa. De ce nu obligativitatea examenului de vanatoare, sau a celui pentru caini utilitari? Probabil datorita aceluiasi conservatorism care impune 22 de degete invocand permanent traditia si negand evolutia.
Whippet – o superproducţie britanică
Dr. Cristian Vantu – arbitru chinolog international
Cainele revolutiei industriale, nepotul sarac al nobilului Greyhound, cu o origine ce se pierde in praful de carbune din nordul Angliei, ignorat initial de ai sai dar recunoscut de americani, Whipettul ajunge sa fie considerat astazi cel mai inalt rezultat al selectiei. In chinologia britanica el este cu siguranta “punctul”.
Istoric
Intotdeauna atunci cand vine vorba de originea unei rase exista cel putin doua teorii. Si originea acestui mic ogar englezesc este la fel de disputata. Unii considera ca rasa exista deja in Roma antica, opinie oarecum justificata de reprezentarile unui caine asemenator Whippetului pe obiecte ceramice si statuete de la inceputul primului mileniu. La British Museum exista picturi din prima jumatate a secolului al 14-la ce infatiseaza fara nici o urma de indoiala un ogar de dimensiuni reduse, cu urechi in “petala de trandafir”. Si daca unii nu doresc sa recunoasca originea “milenara” a Whippetului, aceste reprezentari sunt totusi dovezi suficiente pentru a putea afirma ca stramosul acestei rase a existat in Insulele Britanice cu foarte mult timp inaintea recunoasterii sale oficiale.
A doua teorie ce afirma ca aceasta rasa s-ar fi format in Nordul Angliei, la inceputul erei industriale, se bazeaza mai mult pe argumente de ordin socio-economic. Greyhoundul, caine de talie mare, legat din toate punctele de vedere de nobilimea engleza, nu era la indemana clasei muncitoare, care-si dorea insa un caine “util” si in acelasi timp unul pentru curse, modul preferat de petrecere a timpului liber in Anglia acelor vremuri. Astfel, selectionand exemplare de Greyhound de talie mica si incrucisandu-le succesiv cu diversi terrieri, in special cu Bedlington Terrier, minerii din Manchester si Liverpool obtin un caine agil, rezistent, deopotriva bun pentru vanatoare si curse. Pentru o familie cu posibilitati financiare reduse, un caine ce putea fi hranit fara mari eforturi, dar care in acelasi timp “procura” hrana pentru intreaga familie, fiind folosit in special la vanatoarea de iepuri, era cu siguranta util.
Muncitorii englezi au prins gustul curselor, in special datorita oportunitatii de a procura mai usor niste bani din pariuri. Bineinteles, Whippetul este protagonistul acestor “curse proletare”, motiv pentru care in epoca era numit si “ogarul saracului” sau “calul de curse al saracului”. Din pacate placerile acestor oameni au fost asemeni vietii lor, triste si urate. Acesta este cred motivul pentru care ei ii gasesc Whippetului o alta cruda utilitate: “Snap-dog Coursing” , un “joc” in care intr-un spatiu imprejmuit erau lasati mai multi iepuri, uneori sobolani, ulterior eliberand cainii in acelasi ocol. Proprietarul Whippetului care facea cele mai multe victime, era castigatorul …. acestora !!!, a iepurilor sau a sobolanilor ucisi.
Asemeni multor englezi saraci, asemeni celor ce l-au creat, a stapanilor sai, doar trecerea Atlanticului i-a adus acestui caine recunoasterea: in 1888 America si nu tara sa de origine, il recunoaste pe. Jack Dempsey , nascut in 1885 ca fiind primul Whippet “de rasa”, recunoscut, si inregistrat in Cartea de Orgine. Tara mama, Marea Britanie il recunoaste doar in anul 1891.
Probabil cel mai celebru Whippet al tuturor timpurilor este Courtenay Fleetfoot of Pennyworth, supranumit si “The Golden One” , ce devine in 1964 Best in Show la Westminster, cea mai prestigioasa expozitie chinologica americana, fiind singurul Whippet ce a castigat vreodata acest titlu.
La fel ca si in cazul originii acestui caine si in cazul etimologiei numelui sau exista doua opinii. Prima spune ca acest “whip” provine din latinescul “via” ce inseamna “cale”, “drum” , de unde se presupune ca s-a ajuns la asocierea acestui cuvant cu notiunea de miscarea. A doua opinie care o completeaza pe prima, spune ca “Whippet” provine din verbul “to whip” un arhaism astazi, folosit in faza de mijloc a evolutiei limbii engleze si care inseamna “a se misca repede”.
O traducere libera din limba engleza suna asa: “animalul de companie – bici”, fara nici o valoare, aceasta traducere in limba romana este pe cat de ilara pe atat de sugestiva.
Insera: “TapiterieSEC15. jpg” + text: Tapiterie din secolul al XV-lea
Insera: “cursa1.jpg” + text: Startul unei curse – 1934
Insera: “ashetonewellcome1890.jpg” + text: Ashtone Wellcome – 1890
Insera: “goldenone.jpg” + text: Courtenay Fleetfoot of Pennyworth – “The golden one” , Best in Show la Westminster in 1964 si alte 29 titluri de Best In Show
Whippet FCI-Standard No 162
ASPECT GENERAL: trebuie să dea impresia de vigoare si forţă musculară, combinată cu o mare eleganţă si o graţie a liniilor. Simetria liniilor, forţa musculară şi amploarea mişcării sunt principalele caracteristici, acest câine fiind construit pentru viteză şi muncă, orice exagerare trebuie evitată. Câinele trebuie să aibă o mare libertate în acţiune, membrele anterioare trebuie să aibă o bună extensie pe orizontală asemenătoare unui cal pur sânge şi nu să aibă o mişcare verticală de tip “Hackney”. Membrele posterioare în mişcare trebuie să intre mult sub corpul câinelui determinând o bună propulsie.
CAPUL: lung şi uscăţiv, cu creştetul plat, ingustându-se spre bot; destul de lat între ochi, cu maxilare puternice, trufă neagră; la cei gri aceasta poate fi vineţie iar la cei ciocolatii trufa poate să aibă aceeaşi culoare; la cei albi şi la bălţaţi trufa pătată , de tip “fluture” este admisă.
OCHI: strălucitori, cu expresie vioaie.
URECHI: în “petală de trandafir”, mici şi fine.
MAXILARE/ MUŞCĂTURĂ: In foarfece sau in cleşte; incisivii de pe maxilarul superior trebuie să aibă un contact străns cu cei de pe mandibulă.
GĂTUL: lung şi musculos, arcuit elegant.
TRENUL ANTERIOR: Omoplaţi oblici şi bine muscularizaţi, ce ajung cu unghiul superior la nivelul coloanei vertebrale, unde sunt bine definiţi şi apropiaţi. Membre drepte şi verticale, front nu prea lat, metacarpiene puternice şi uşor oblice, coate plasate sub torace.
CORPUL: torace adănc cu volum suficient, stern coborăt şi bine definit, spate lat, ferm, cu o spinare ce defineşte un arc pâna la şale, fără a fi însă cocoşat; şale puternice ce dau impresia de forţă, coaste bine arcuite, spate bine muscularizat.
TRENUL POSTERIOR: solid cu coapse puternice şi bazin lat; genunchi bine angulati, jaret coborât, gambă solidă, permiţând câinelui să acopere bine terenul şi să aibă o bună propulsie.
LABELE: cu degete foarte bine arcuite şi compacte; cuzineţi plantari solizi şi groşi.
COADA: cu păr foarte scurt, subţiindu-se spre vârf, uşor arcuită în acţiune dar nu ridicată pe spate.
PĂRUL: fin şi scurt, foarte des.
CULOARE: orice culoare sau combinaţie de culori.
TALIE: ideal: 47 cm la masculi şi 44 cm la femele. Rămâne la latitudinea arbitrului să nu penalizeze un exemplar bine conformat a cărui talie este diferită de cea ideală.
DEFECTE:
Front şi umeri: slabe; metacarp prea oblic sau drept, degete răsfirate, coate strânse, umeri încărcaţi, omoplaţi drepţi sau prea depărtaţi la nivelul greabănului, coaste insuficient arcuite. Nu este de preferat un front prea ingust.
Cap: craniu sferic, rotunjit, axe craniene divergente, bot scurt.
Urechi: urechi erecte sau în formă de lalea.
Maxilare/ Muşcătură: prognatism sau brevignatism inferior sau superior
Gât: salbă
Corpul şi trenul posterior: cuplaj scurt, arcuire exagerată, spinare de cămilă ( arcuirea începe după unghiul superior al omoplatului ) şale prea scurte sau prea lungi. Genunchi drept, coapse şi gambe insuficient muscularizate.
Labe: moi, plate sau răsfirate
Coadă: purtată prea sus, prea încovoiată, scurtă sau cupată.
Păr: aspru, cu firul rupt, lânos, gros, piele prea groasă sau aspră.
Notă: masculii trebuie să aibă două testicule evidente, dezvoltate normal şi complet coborâte în scrot.
Un fel de incheiere
Ogarul este in chinologie asa cum este opera in muzica. Ochiul si urechea educate vor aprecia cu siguranta frumusetea acestor forme de manifestare artistica. Este nevoie de timp si de aplecare catre aceste lucruri. Romania, in care chinologia este atat de tanara, nu avut inca timp pentru a intelege acesti caini, motiv pentru care ei sunt destul de slab reprezentati in comparatie cu tarile ce au o veche traditie in cresterea cainilor si unde ogarii sunt rase foarte populare. Nu pot sa nu-mi aduc aminte de cursele de ogari organizate la noi in anii ‘70 si ‘80, deci nu am sa spun ca nu a existat un inceput pentru aceasta preocupare, dar daca am pierdut ceva in ultimul deceniu, acestia sunt Ogarii. Whippetul se conformeaza din nefericire acelorasi realitati.
In prezent exista doar doi crescatori de Whippet la noi in tara: D-na Adriana Bratianu si d-nul Dan Dumitrescu, amandoi din Bucuresti. M-as bucura sa fie si altii pe care eu sa-i fi uitat sau de care inca sa nu fi aflat. Daca este asa imi cer de pe acum scuze. Imbucuratoare sunt totusi cele doua importuri facute anul trecut. D-na Adriana Bratianu prin MERADITH MALA MISS, femela adusa din Polonia, a facut in mod cert un salt calitativ cu a sa canisa “de casa Bratty” . D-nul Dr. Kelemen Atilla, presedintele de onoare al A.Ch.R., crescator de Irish Wolfhound, de Ogar Maghiar, referindu-ma aici numai la ogari, un foarte apreciat arbitru de Whippet si o personalitate a chinologiei pe care nu este cazul sa o mai prezint, dupa o lunga “simpatie” pentru aceasta rasa, este in sfarsit proprietarul unui minunat mascul adus din Rusia. Le doresc amandoura o frumoasa cariera expozitionala, in acelasi timp trebuie sa le marturisesc prietenilor mei amintiti mai sus ca ma incearca un sentiment de invidie, invidie pozitiva. Sper sa fie molipsitor !
OGARUL AFGHAN – regele lumii canine
“Regele lumii canine nu este un câine, ci un Afghan”- imi aduc aminte frumosul paradox de cate ori vine vorba de această rasă. Deşi considerat de mulţi câinele rege, in ţara sa de origine localnicii obişnuiesc a spune:” acesta nu este un câine, este un Afghan şi nu este de vânzare”. Respectul şi ataşamentul pe care il au vânatorii afghani faţă de el este insa atât de mare încât au creat o breşă în propria religie islamică, mai puţin tolerantă faţă de câine în general. Afghanii susţin că acest animal nu ucide prada asemeni câinilor, ci doar o imobilizează, lăsându-I stăpânului privilegiul de a o sacrifica. Astfel el se deosebeşte esenţial din punct de vedere religios de ceilalţi câini, care în comunităţile islamice tradiţionaliste sunt deseori lapidaţi. O “scuză” indoielnică, ce alături de refuzul ilar de a-l numi câine, nu face decât să dovedească încă o dată că apropierea dintre om şi “primul domesticit” este inevitabilă, chiar şi atunci când din motive religioase ea poate fi considerată o crimă.
Istoric
Istoria acetsui caine este foarte controversata. Dovezile argheologice, paleontologice sau de alta natura sunt insuficiente pentru a putea spune cu certitudine ca acel faimos caine “primordial” ce se confundă cu istoria Egiptului antic si este luat de Noe in arca sa, este Afghan sau Saluky.
Cu 3000 de ani IC atunci cand Egiptul de nord se unea cu cel de sud punand astfel bazele primei dinastii, este descris in papirusurile vremii un caine asemanator Afghanului. Acelasi tip de caine este reprezentat si in monumentele funerare din Valea Regilor, iar legenda spune ca tot el a fost cel care a indrumat-o pe Isis, zeita maternitatii si a fertilitatii, in cautarea fratelui si sotului ei, Osiris. Probabil ca nimeni nu are dreptate in aceasta vesnica disputa dintre iubitorii celor doua rase. Este foarte posibil ca eroul legendelor si subiectul desenelor egiptene sa fie un strămoş comun al celor doi.
Unii arheologi afirma ca acest caine se gasea deja acum 7000 ani in jurul muntelui Sinai in vreme ce altii il considera contemporan cu cainele primitv asiatic, ce se presupune ca a populat ulterior si America de Nord. Avand in vedere ca aceasta ultima teorie ar plasa originea Afghanului undeva cu mult inaintea aparitiei cainelui ca specie, ea nu este suficient de credibila.
In tara sa Afghanul este neoficial considerat caine national, iar legenda spune ca acesta ar fi fost cainele pe care Noe l-a luat in Arca sa. Datorita asemănarii cu sculpturile din regiunea Balkh, regiune muntoasa din nordul Afghanistanului, el este numit de catre localnici si caine Balkh. Din pacate desi s-a vorbit mult despre ele, existenta acestor sculpturi nu a fost niciodată confirmată.
Prin acuitatea vizuală şi prin constructia anatomica Afghanul este un vânător eficient, fapt deosebit de apreciat de populatia saraca a triburilor din zonă. In general vanează câte doi, o pereche. In timp ce femela distrage atentia prazii, masculul o ataca pentru a o imobiliza. Asa cum am amintit mai sus, strictetea religioasa a stapanilor sai nu-i permiteau să ucida prada…lucru foarte greu de acceptat cunoscând robusteţea maxilarelor şi forţa muşcăturii sale.
Europenii au avut destul de târziu şi cu mare dificultate, posibilitatea de a intra in posesia unor caini de acest fel. Expresia de la inceputul articolului arata foarte clar pozitia adoptata de bastinasii afghani atunci cand venea vorba de instrăinarea unui câine,….mă scuzaţi, a unui Afghan. Atitudinea ostilă faţă de orice tentativă de a-l cumpăra şi ulterior dificultatea de a înţelege că această rasă are două tipuri, unul cu părul mai lung, răspândit în regiunile muntoase din nord şi altul cu păr scurt, in partea de şes din sud, au fost cele mai importante obstacole in afirmarea Afghanului in Europa.1894 este anul în care primul Afghan îşi face apariţia in Anglia.Se numea Shahzada şi a fost importată de căpitanul Barf. In 1907 to capitanul Barf il aduce pe Zardin ce va fi ulterior modelul de standardizare a rasei. Dupa primul razboi mondial interesul pentru acest caine revine şi Maiorul Bell Muray aduce câteva exemplare cu par mai scurt aparţinând tipului de şes, tip denumit până astăzi: Bell Muray. In 1923 Maiorul Amps, stationat la Kabul il trimite pe Khan, un Afghan cu păr lung, soţiei sale stabilită temporar in India. D-na Amps pune bazele Canisei Ghazni si promovează tipul de munte, ce poartă de atunci numele acestei canise. In 1926 d-na Amps se intoarce in Anglia cu Sirdar of Ghazni si schimba total conceptia englezilor asupra rasei. Sirdar era un câine provenit din canisa regelui Anamullah, a fost considerat cel mai bun Afghan dupa Zardin si a consacrat tipul de munte căruia ii aparţinea. De atunci, tipul Ghazni s-a impus iar câinii d-nei Amps au stat la baza actualei populaţii de Afghani.
La fel ca in marea majoritate a ţărilor si in Romania, Afghanul este cel mai popular ogar, cu toate acestea asemeni fratilor lui din grupa a X-a in ultimul timp nu a ocupat locul pe care il merita in topul popularitatii. Nuclee puternice, s-au format inca din anii 70 la Timisoara, Bucuresti, Arad si mai tarziu la Cluj Napoca. Imi aduc aminte cu regret de cursele de ogari la care Afghanii aveau o participare insemnata si sper ca in viitor sa reluam aceast “obicei” căci in lipsa lui ogarii sunt doar pe jumatate apreciati. Acesta este probabil unul dintre motivele pentru care la noi ogarul in general nu este inca suficient apreciat . Fara sa am pretentia ca am o imagine completa asupra efectivului de Afghani din tara noastra, indraznesc totuşi să amintesc patru dintre cainii pe care I-am remarcat in ultimii ani: Ben Ben’s Hart Breaker, Fan Fell Khalifach, Aram Abukar el Saiad şi Via Aurel Av Poppyfield.
Standard
Aspect general
Da impresia de putere si demnitate combinate cu viteza si forta. Capul este purtat mandru.
Caracteristiaci
Expresia orientala este tipica rasei. Afghanul se uite la si prin tine.
Temperament
Demn si rezervat cu o oarecare salbaticie
Cap, Craniu
Craniu lung, nu prea ingust cu osul occipital proeminent. Bot lung cu maxilare puternice si stop usor marcat.Craniul bine proportionat poarta un smoc de par bogat si lung. Trufa: neagra, la caini de culoare deschisa se accepta si trufa de culoare cafenie.
Ochii
Bine pigmentati, inchisi la culoare fara ca cei de culoare galbena sa constituie un defect. Aproape triunghiulari, usor oblici urcand din unghiul interior spre cel exterior.
Urechile
Inserate jos si inapoi, purtate aproape de cap. Sunt acoperite cu par lung, matasos.
Maxilare/Muscatura
Maxilare puternice, cu dentitie completa si muscatura corecta in foarfeca. Muscatura in cleste este acceptata.
Gatul
Lung, puternic
Trenul anterior
Umeri lungi si oblici, plasati bine inapoi, musculosi, puternici, fara a fi incarcati. Membrele sunt drepte cu oastura puternica, privite din fata sunt in acelasi plan cu umerii, coatele sunt lipite de corp, fara sa fie intoarse spre interior sau spre exterior.
Trunchiul
Spinare dreapta, de lungime moderata, bine muscularizata, coborand lin spre sale. Salele sunt drepte, late si scurte. Crestele iliace sunt prominente iar bazinul este lat.Coastele sunt frumos arcuite iar pieptul este adanc.
Tren posterior
Puternic, genunchi bine angulati. Segmentul cuprins intre sold si jaret trebuie sa fie lung spre deosebire de metatars care trebuie sa fie destul de scurt. Eventualii pinteni pot fi indepartati.
Labele
Labele membrelor anterioare sunt puternice si mari atat in latime cat si in lungime, acoperite cu par lung si des, degetele suint bine arcuite. Metacarpul este lung si elastic. Cuzinetii plantari bine asezati pe sol. Labele membrelor posterioare sunt lungi dar nu atat de late ca si cele ale mebrele anterioare; sunt acoperite cu par lung si des.
Miscare
Lina si elastica, cu stil
Coada
Nu prea scurta, jos inserata cu inel la capat, ridicata in actiune, cu un fanion mai rar.
Roba
Par lung si matasos cu textura fina pe coaste, pe membrele anteruiare si posterioare si pe flancuri. La cainii maturi de la omoplati pe spinare si pana la coada parul este scurt si des. Pe frunte parul este lung si formeaza un smoc matasos caracteristic. Pe bot parul este scurt. Urechile si membrele sunt acoperite de par lung si abundent. Parul trebuie lasat sa creasca natural.
Culoare
Toate culorile sunt admise
Talia
Ideal: masculi 68-74 cm , femele: 63-69 cm
Defecte
Orice abatere de la cele prezentate anterior trebuie considerata defect si va fi penalizata in functie de gravitate.
Nota
Masculi trebuie sa aiba doua testicole normal dezvoltate si complet coborate in scrot.
EREDITATEA CARACTERELOR CANTITATIVE
Caracterele cantitative sunt determinate de un numar mare de gene, unele cu efecte minore asupra fenotipului (Gene MINORE) iar altele cu efect vizibil (Gene MAJORE)
Genele MINORE – au un efect vizibil asupra fanotipului doar prin actiune cumulata. Prin segregarea simultana a mai multor perechi de astfel de gene se produce “VARIATIA POLIGENICA”, fenomen aflat la baza formarii tuturor caracterelor cantitative.
Genele MAJORE – sunt acele gene ce pot interveni in manifestarea fenotipica a sistemelor poligenice prin interactiuni alelice (dominanta) sau nealelice (epistazie)
Valoarea fenotipica (F) a oricarui caracter este egala cu suma valorii genotipice (G) si influenta factorilor de mediu (M)
F = G + M
Din punct de vedere cantitativ si al influentei factorilor de mediu ereditabilitatea are 4 nivele:
1. CARACTERE FOARTE BINE TRANSMISIBILE (peste 60%) – Asupra caracterelor fenotipice astfel transmise factorii de mediu au o influenta neglijabila iar modificarea lor la nivelul unei populatii este dificila.
- Forma capului
- pozitia ochilor
- Largimea fantei palpebrale
- Forma buzelor
- Lungimea si forma mandibulei (prognatism, brevignatism inferior)
- Lungimea si forma maxilarului superior (prognatism, brevignatism superior)
- Tipul de “STOP” (unghiul dintre viscro si neurocraniu)
- Numarul, pozitia dintilor
- Forma, lungimea si grosimea gatului
- Lungimea trunchiului
- Forma, lungimea si insertia cozii
2. CARACTERE BINE TRANSMISIBILE – Acest tip de caractere se transmit la fel de bine ca si cele din categoria precedenta dar in manifestarea lor fenotipica factorii de mediu au o oarecare influenta. Modificarea acestor caractere la nivelul unei populatii se poate face prin adaptarea factorilor de mediu la scopul propus, desi de cele mai multe ori acestia au o influenta mai ales atunci cand induc fenomene negative. Factori negativi: subnutritie, avitaminoze, suprasolicitatere articulatiilor in perioada de crestere. etc.
- Greabanul
- Lungimea, grosimea oaselor membrelor
- Rezistenta oaselor
- Pozitia membrelor – angulatia
- Rezistenta coloanei vertebrale
- Adancimea si latimea cutiei toracice
- Rezistenta si functionalitatea articulatiilor si ligamentelor
- Forma volumul si consistenta cuzinetilor plantari
- Pigmentatia neagra (sub influenta razelor UV negrul da nuante deschise)
3. CARCATERE MEDIU TRANSMISIBILE – in cazul acestora influenta factorilor de mediu asupra manifestarilor fenotipice este foarte mare. Modificarea acestor caractere se poate face prin selectie fiind conditionata de factorii de mediu adecvati.
- Vitalitatea
- Dezvoltarea musculara
- Activitatea principalelor organelor implicate in sustinerea efortului: inima, plamani
- Tipul mersului
- Rezistenta articulatiilor supuse la presiune (Intervertebrale, Tibio- Tarso- Metatarsiene)
- Conformatia centurii scapulae
- Predispozitia la obezitate
- Lungimea, volumul si luciul robei.
4. CARACTERE SLAB TRANSMISIBILE, DEPENDENTE DE FACTORII DE MEDIU – sub 20%. Factorii de mediu au un rol important, cateodata chiar decisiv asupra manifestarii acestui tip de caractere. Datorita valorii ereditare scazute schimbarea la nivelul unei populati este dificila.
- Fertilitatea
- Instinctul matern
- Temperamentul
- Agresivitatea
- Sociabilitatea
